Breaking news

Ada Condeescu va fi gazda emisiunii “Ca-n filme” de la Digi 24

loading...

Ada Condeescu va fi gazda emisiunii “Ca-n filme” difuzată duminică, de la ora 20.20, la Digi24, post ce aniversează pe 1 martie un an de existență.

ca-n filmeProaspăt întoarsă de la Berlin, unde a  făcut senzaţie şi a strălucit cu adevărat la Gala Shooting Stars, actrița a mărturisit echipei că are planuri mari de viitor: Visez să fac filme în străinătate, să mă bucur foarte mult de viaţă, să îmi găsesc un agent internaţional, eventual în Anglia, dar nu neapărat. Îmi doresc foarte mult să întâlnesc oameni cu diferite mentalităţi…

Cătălina Bucur, reporterul emisiunii Ca-n filme, a fost prezentă la Berlin, alături de întreaga echipă a delegaţiei române, şi a filmat întreg parcursul acestora, de la covorul roşu, până la conferinţele, vizionările şi toate celelalte evenimente organizate de gazde.

Ada Condeescu mărturisește că aceasta a fost a doua întâlnire din carieră cu un important festival, după ce în 2010 a călcat pentru prima oară pe covorul roşu, alături de echipa filmului “Eu când vreau să fluier, fluier”.

A fost prima experienţă la un festival de categorie A, şi lucrurile păreau mult mai uşoare atunci. Acum îmi dau seama că de fapt e foarte greu să ajungi sus şi atunci sunt mai stresată… Ei (n. r. organizatorii Berlinalei) sunt foarte bucuroşi pentru mine că încet încet lucrurile se leagă, şi merg mai departe şi e o atitudine cumva de încredere şi de… “Vezi, ţi-am zis eu că o să ajungi departe!” Eu am fost norocoasă că am intrat aşa, direct, acum trei ani, într-un festival de categorie A, pentru că aici e miza într-un fel. Şi pentru că aici oamenii sunt şi foarte diferiţi de tot ce se întâmplă în alte părţi. Deşi lucrurile sunt la un nivel atât de înalt, ei sunt cu atât mai senini şi mai generoşi şi mai pozitivi şi mai doritori să fie aşa, ca un sprijin pentru începători. … Fiind unul dintre cele trei mari festivaluri din Europa, pe lângă Cannes şi Veneţia, aici se întamplă lucrurile şi simţi adevărata industrie cum se mişcă. Totul e aşa, o întâlnire perpetua între oameni, vezi oamenii pe străzi ieşind de la filme, fugind la altul, adică e chiar, simţi că aici se întâmplă lucrurile. Cel puţin pentru 10 zile! E foarte greu să ajungi la un festival de genul ăsta, şi în acelaşi timp, odată ajuns aici, e foarte greu să te întorci. Cumva îţi intră în sânge nebunia asta şi e un soi de adrenalină, chiar e adrenalină… spectaculoasă! N-ai timp de nimic, în acelaşi timp faci tot, te duci de la o petrecere la alta… primeşti invitaţii acolo, dai interviuri, full time 24 de ore şi e foarte bine că e aşa!”, mărturisește Ada Condeescu.

Restul interviului cu actriţa momentului, Ada Condeescu, dar şi întregul film al festivalului de la Berlin, duminică, ora 20.20, la Digi24, post care împlinește pe 1 martie un an de la prima emisie.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata