40 de țări votează sâmbătă, în finala Eurovision 2015 de la Viena

loading...

27 de țări își dispută astă seară, trofeul cele de-a 60-a ediții a Eurovision Song Contest, desfășurată la Viena. Învingătoarea va fi aleasă de telespectatorii din 40 de țări, dar și de juriile naționale.

finala eurovision 2015Slovenia deschide finala Eurovision 2015, iar Italia o închide. Potrivit tragerii la sorți a organizatorilor, România va intra pe locul 20 în finală, cu Voltaj care va interpreta piesa ”De la capăt”.

Pentru prima dată în istorie, în finală vor fi 27 de țări, dintre care 7 au fost calificate din oficiu. Italia, Spania, Franța, Marea Britanie și Germania în calitate de mari contributoare, Austria în calitate de țară gazdă iar Australia în calitate de invitat special la cea de-a 60-a ediție a Eurovision.

Deși în finală participă doar 27, toate cele 40 de țări participante la ediția din acest an, vor vota sâmbătă seară. După cumularea rezultatelor de la televoting cu notele date de juriile naționale, se stabilește clasamentul final. Fiecare țară va intra în direct și va anunța cui și ce puncte dă.

Românii pot urmări spectacolul de sâmbătă în direct, de la ora 22.00, la TVR 1, TVR HD, TVRi și online pe www.tvrplus.ro. Finala Eurovision este precedată, de la ora 21.00, de emisiunea Viena, venim!, prezentată de Irina Cordoneanu, Florina Constantinescu şi Ioana Voicu.

Mihai Trăistariu, Paula Seling, Dan Manoliu și Mihai Pocorschi sunt cei care introduc telespectatorii TVR 1, TVR HD și TVRi în atmosfera evenimentului muzical al anului. Într-un cadru relaxat, în Berăria H, cei patru invitați ai Irinei, Florinei și Ioanei își povestesc experiențele legate de Eurovision, comentează concursul din acest an și parcursul trupei Voltaj. Tot la Viena, venim!, telespectatorii vor vedea mesajele băieților de la Voltaj, în direct, înaintea concursului, precum și mesaje de la telespectatori. Emisiunea se transmite și online, pe TVR+.

Iată în ce ordine vor urca finaliștii pe scena Eurovision 2015:

1. Slovenia- Maraaya- ”Here for you”
2. Franţa- Lisa Angel- ”N’oubliez pas”
3. Israel- Nadav Guedj- ”Golden Boy”
4. Estonia- Elina Born & Stig Rästa – ”Goodbye to Yesterday”
5. Anglia- Electro Velvet – ”Still In Love With You”
6. Armenia- Genealogy-”Face The Shadow”
7. Lituania- Monika Linkytė and Vaidas Baumila – ”This Time”
8. Serbia- Bojana Stamenov – ”Beauty never lies”
9. Norvegia-Mørland & Debrah Scarlett – ”A Monster Like Me”
10. Suedia- Måns Zelmerlöw- «Heroes»
11. Cipru- John Karayiannis- ”One Thing I should have done”
12. Australia- Guy Sebastian-”Tonight Again”
13. Belgia- Loic Nottet- ”Rhyrm Inside”
14. Austria- The Makemakes- ”I Am Yours”
15. Grecia- Maria Elena Kyriakou- One last breath”
16. Muntenegru- Knez- ”Adio”
17. Germania- Ann Sophie- ”Black smoke”
18. Polonia- Monika Kuszynska- ”In the name of love”
19. Letonia- Aminata- ”Love Injected”
20. România- Voltaj- ”De la capăt”
21. Spania- Edurne- ” I can’t be there with all of you”
22. Ungaria- Boogie- ”Wars for Nothing ”
23. Georgia- Nina Sublatti- ”Warrior”
24. Azerbaidjan- Elnur Huseynov- ”Hour of the Wolf”
25. Rusia- Polina Gagarina- ”A Million Voices”
26. Albania- Elhaida Dani- ”I’m Alive”
27. Italia- Il Volo- ”Grande Amore”

620 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*