20 de tinere se luptă pentru inima Burlacului Andrei Andrei

loading...

Joi, 15 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1, debutează sezonul V al reality show-ului Burlacul, al cărui protagonist este fotomodelul Andrei Andrei, desemnat ca fiind posesorul celui mai sexy fund din lume.

andrei andrei - burlacul - antena 120 de tinere, diferite ca înfățișare și fel de a fi, dar unite de același scop, să-l cucerească pe „Burlacul” Andrei Andrei, intră în competiția pentru cel alături de care își pot petrece restul vieții. Joi, 15 ianuarie, de la 20:30, la Antena 1 debutează cel de-al V-lea sezon al show-ului „Burlacul”.

Andrei le cunoaște pe frumoasele femei care râvnesc la inima lui într-un cadru de poveste, Domeniul Manasia, iar pretendentele, ferm convinse că o primă impresie puternică nu se uită niciodată, își scot la înaintare întregul arsenal de seducție. Studente, artiste, femei puternice, cu povești de viață uluitoare speră să își facă o apariție de zile mari și îi pregătesc lui Andrei, pentru prima întâlnire, cadouri care mai de care mai speciale și suprinzătoare.

Andrei declară că, în ceea ce-l privește, femeia ideală trebuie să fie „normală, dar să aibă nebunia ei, caldă, naturală, sinceră”, iar cele 20 de tinere vor avea la dispoziție doar două ore pentru a-l convinge că se pot ridica la nivelul idealului său și că merită să fie luate în călătoria vieții lor, în Portugalia.

Ritualuri de seducție, unele mai discrete, altele de-a dreptul îndrăznețe, replici cu subînțeles, schimburi de priviri și chiar conflicte izbucnite, nimic din toate acestea nu va lipsi din prima ediție din cel de-al V-lea sezon al emisiunii „Burlacul” pentru că, la final, în cadrul ceremoniei trandafirului, doar 10 norocoase vor primi biletul către Portugalia. Care sunt acestea, joi, de la 20:30, la Antena 1.

Andrei Andrei poartă în cadrul emisiunii Burlacul costume de ceremonie marca Filip Cezar.

909 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*