Breaking news

Marius Copil a pierdut finala turneului de la Basel disputată cu Roger Federer

Marius Copil a fost aproape de o mare performanţă în tenis. Românul a pierdut dramatic, finala turneului ATP 500 de la Basel, fiind învins de Roger Federer în două seturi.

Marius Copil, venit din calificări, a reuşit o săptămână fabuloasă la Basel. După ce i-a învins pe Marin Cilic şi Alexander Zverev, românul a ajuns în finala turneului elveţian unde a fost învins de Roger Federer.

Copil a făcut primul break în primul set la scorul de 1-1, a fost egalat apoi la 3-3, iar setul l-a pierdut în tie-break, scor 6-7(65-7).

În setul doi, românul a condus cu 3-0, 4-1 şi 4-2, a fost egalat la 4-4, a pierdut apoi din nou serviciul la 4-4, iar la 5-4 a ratat o minge de re-break.

După o oră şi 34 de minute de joc, Marius Copil a fost învins de Rojer Federer, scor 7-6(7-5), 6-4.

Pentru calificarea în finala turneului de tenis de la Basel, Marius Copil şi-a asigurat un cec în valoare de 209,715 euro şi 300 de puncte ATP. Iar elveţianul va primi 500 de puncte ATP şi 427,765 euro.

De luni, Marius Copil va urca pe locul 60 în lume, cea mai bună clasare a românului din întreaga sa carieră.

>