Irina Jianu, eliberată condiționat din închisoare, după doar 2,5 ani de închisoare

loading...

Irina Jianu, fosta şefă a Inspectoratului de Stat în Construcţii, condamnată la şase ani de închisoare în dosarul “Trofeul calităţii” şi la patru ani în cazul “Zambaccian”, la care s-a adăugat un spor de nouă luni de pedeapsă, a fost eliberată condiţionat marți, de Tribunalul Bacău.

irina jianuDupă doar doi ani și 6 luni de stat în spatele gratiilor, Irina Jianu este pusă în libertate de către Tribunalul Bacău, întrucât aceasta are peste 60 de ani, iar legea îi permite să execute doar o treime din pedeapsă.

Decizia este definitivă astfel că Irina Jianu va părăsi azi penitenciarul Bacău. Irina Jianu a fost eliberată condiționat și pentru buna purtare, dar şi faptul că a redactat o lucrare ştiinţifică.

Potrivit legii, poate fi liberat condiţionat condamnatul care a executat fracţia de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele penale. Tot legea stabileşte că fracţia de pedeapsă executată trebuie să fie de o treime, în cazul condamnaţilor trecuţi de vârsta de 60 de ani care au primit pedepse de cel mult 10 ani de închisoare.

Curtea de Apel Bacău a decis, în 15 octombrie, printr-o sentinţă definitivă, adăugarea unui spor de pedeapsă de nouă luni de închisoare Irinei Paula Jianu, după ce aceasta a solicitat contopirea celor două pedepse din dosarele “Trofeul calităţii” şi “Zambaccian”.

Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat-o pe Irina Jianu, tot în 15 octombrie, la cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei lui Miron Mitrea, decizia nefiind definitivă. În acelaşi dosar, Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Jianu a fost condamnată la patru ani de închisoare în dosarul “Zambaccian”, fiind acuzată de spălare de bani în formă continuată şi participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în formă continuată. În acelaşi dosar, Adrian Năstase a fost condamnat la patru ani de închisoare, fostul premier fiind eliberat din penitenciar în luna august.

Instanța supremă a condamnat-o pe Irina Jianu, tot în 15 octombrie, la cinci luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei lui Miron Mitrea, decizia nefiind definitivă. În același dosar, Mitrea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare.

Irina Jianu este încarcerată la Penitenciarul Bacău, din luna iunie 2012.

552 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*