Breaking news

RCS&RDS se apucă să vândă televiziune pe internet

loading...

RCS&RDS  își continuă expansiunea. După portofoliul impresionant de televiziuni și după obținerea a trei licențe radio pentru Digi FM, compania de cablu se bagă și în mediul online.

cartele rds&rcsRCS&RDS vrea să vândă servicii de televiziune online. În acest scop, în data de 12 noiembrie, RCS&RDS a solicitat OSIM înregistrarea mărcii „Digi Online”.

RCS&RDS a solicitat înregistrarea acestor mărci pentru clasele “Telecomunicaţii”, “Publicitate” şi “Educaţie; instruire; divertisment; activităţi sportive şi culturale”.

Pe 1 octombrie, RCS&RDS a înregistrat domeniul de internet digi-online.ro.

Surse din industria media au declarat, pentru Mediafax, că RCS&RDS plănuieşte să se lanseze în distribuţia online de televiziuni.

Conform articolului 74 din Legea audiovizualului nr. 504 din 11 iulie 2002, “(1) Retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu. (2) Pentru obţinerea avizului distribuitorii au obligaţia de a comunica Consiliului structura ofertei de servicii de programe retransmise”.

În prezent, RCS&RDS oferă servicii de cablu TV, DTH (direct-to-home), internet, telefonie fixă şi mobilă.

RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata