Peste 25.000 de vizitatori la DreamHack Bucharest 2015

loading...

Cea de-a cincea ediție DreamHack Bucharest, desfăşurată între 24 și 26 aprilie la Sala Polivalentă, a marcat câteva noi premiere în lumea sportului electronic. Printre cele mai importante se numără finala StarLadder (organizată pentru prima dată în afara orașului de reședință, Kiev), prezenţa pentru prima oară în Estul Europei a celor mai bune echipe de Dota2 din lume (Vici Gaming și Invictus Gaming, ambele din China) și primul turneu internațional offline de Heroes of the Storm.

inpixels_PGL_ArcadePeste 25.000 de vizitatori au urmărit meciurile a peste 400 de jucători străini și români. Sala Polivalentă a fost ocupată la capacitate maximă (5.200 de locuri) de spectatorii care au privit meciurile de pe cele două scene principale, PGL și StarLadder, iar culoarele au fost luate cu asalt de mii de tineri care s-au angrenat în evenimentele propuse de parteneri.

Scena PGL a fost locul de desfășurare pentru una dintre cele mai importante competiții din cadrul DreamHack Bucharest 2015: sezonul de debut al PGL CS:GO Championship Series.

Povestea scrisă pe această scenă a avut un final spectaculos duminică noapte, demnă să inspire orice gamer amator care visează la o carieră în domeniu. Danezii de la Team SoloMid au fost desemnaţi marii campioni ai PGL CS:GO Championship Series, plecând acasă cu trofeul și premiul în valoare de 45.000 de dolari.

Victoria obținută împotriva adversarilor de la Ninjas în Pyjamas a dat peste cap majoritatea pronosticurilor făcute atât de specialiști, cât şi de amatorii eSport.

Deşi aveau reputaţia unei echipe care obține performanțe doar online, danezii au reușit să-i învingă pe favoriţii bookmaker-ilor: pe Fnatic de două ori și pe Ninjas in Pyjamas în fazele finale.

Acesta este primul titlu major din palmaresul TSM în actuala formulă și mai mult ca sigur va fi o experiență pe care membrii trupei conduse de Finn “Karrigan” Andersen nu o vor uita niciodată.

Un alt punct atracție a fost competiția Heroes of the Storm – noul team-brawler produs de Blizzard Entertainment. PGL Spring Champions of the Storm reprezintă primul mare turneu offline la nivel mondial pentru acest nou joc care aspiră să devină de referinţă în eSport. Faza finală a turneului a adus la

DreamHack Bucharest patru dintre cele mai bune formaţii europene ale momentului: SK Gaming, Fnatic, Gamers2 şi Team Liquid. Câștigătorii premiului de 5.000 euro au fost spaniolii de la Team Liquid, confirmând previziunile/aşteptările specialiştilor.

Pe scena StarLadder, finala celebrului turneu de Dota2 a opus două echipe asiatice – Vici Gaming și Invictus Gaming. Finalistele s-au întâlnit prima dată în runda a treia, unde VG s-a impus cu 2-1. Nici finala, disputată în format Best-of-Five (BO5), nu a avut alt curs, Vici Gaming impunându-se rapid cu 3-1.

Un alt turneu important al DreamHack Bucharest a fost PGL Spring Tavern Tales care a strâns cei mai buni jucători din lume de Hearthstone: Heroes of Warcraft. În ciuda numelor importante din faza eliminatorie a turneului (Firebat, Orange, Kolento), Stanislav Cifka din Cehia a devenit primul campion Hearthstone la DreamHack în acest an. Performanța i-a fost răsplătită cu un premiu de 10.000 de dolari.

Pe lângă turneele internaționale, DreamHack Bucharest 2015 a avut și competiții naționale, în care mii de elevi, liceeni și studenți au concurat la Minecraft, League of Legends și Hearthstone. De asemenea, turneul PGL Spring Legends of the Rift, dedicat profesioniștilor de League of Legends din România, a însumat premii totale de 5.000 de euro, iar laureaţii au fost neXt!Please.

Pășim în afara lumii competițiilor de sporturi electronice, dar nu părăsim DreamHack Bucharest 2015, pentru a vorbi și despre celelalte activități care i-au încântat pe vizitatori. Pe de o parte, cosplayerii nu au putut lipsi nici de la această ediție.

Peste 50 de cosplayeri din toată țara s-au înscris la cele trei probe ale concursului DreamHack Cosplay Legends. Premiul publicului a fost obţinut de Larisa Ivan, costumată în personajul Ahri din League of Legends, Assassins’s Creed Romanian Brotherhood a avut cea mai bună costumație și interpretare de grup, iar Bianca Celia Bajenaru va pleca la DreamHack Summer, urmare a clasării pe primul loc la Individual, cu costumul său Xin Zhao (de asemenea, cu tematică League of Legends).

La PGL Streaming Area, youtuberii Hatton Games, Creative Monkeyz, Zmenta.ro, NoapteaTârziu, Maxșialtele și Lectură de la A la Z au încins partide de CS:GO, LOL sau Minecraft cu fanii. În pauzele dintre meciuri, vedetele Youtube au făcut poze și au semnat autografe pentru cei care au venit să îi cunoască direct, copii și adulți, gameri și non-gameri.

inpixels_Star_ladder

1386 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*