Breaking news

Dispozitivele QNAP Turbo NAS au primit noi funcții de business

loading...
0 5

Dispozitivele QNAP Turbo NAS au primit suport pentru VMware VAAI, vSphere Client Plug-in și Windows Server 2012.

QNAP Turbo NASQNAP Systems a adăugat gamei de dispozitive Turbo NAS noi funcții business mult așteptate, precum suportul VMware VAAI și vSphere Client Plug-in pentru îmbunătățirea virtualizării, certificarea oficială pentru Windows Server 2012 și îmbunătățirea performanței AFP în cazul transferului de fișiere mici.

Suportul pentru VMware VAAI – incluzând Full copy, Block zeroing și închiderea asistată hardware – permite eliberarea spațiului de pe NAS sporind eficiența stocării mașinilor virtuale.

Suportul vSphere Client Plug-in permite administrarea platformelor Vmware direct pe Turbo NAS în consola vSphere Client, îmbunătățind productivitatea și managementul mai multor mașini virtuale.

Cu acest suport, Turbo NAS devine o unitate de stocare mai eficientă în soluțiile de virtualizare și excelează în creșterea productivității și administrarea unui număr mare de mașini virtuale pentru personalul IT.

VMware VAAI și vSphere Client Plug-in sunt suportate de seriile TS-x79, TS-x70 și TS-x69.

Mai mult, seriile Turbo NAS selectate sunt certificate oficial pentru Windows Server 2012 (TS-x79, TS-x70 și TS-x69). Combinația dintre QNAP Turbo NAS și Windows Server 2012 creează o infrastructură – fizică și virtuală – eficientă din punct de vedere al costurilor.

Companiile vor resimți creșterea performanței, flexibilitatea și eficiența managementului în diferite aplicații de virtualizare alături de compatibilitatea cu Windows Server 2012.

Linia de produse Turbo NAS suportă AFP (Apple Filing Protocol), permițând calculatoarelor Mac să se conecteze la NAS. Performanța AFP la transferul fișierelor mici este îmbunătățită prin creșterea vitezei cu până la 38% la citire și cu 152% la scriere în funcție de platforma de procesare.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata