Adobe la foc automat

loading...

Începând de săptămâna viitoare, Adobe va trece la sistemul automat de reînnoire a programelor de care cu toţii ne folosim zilnic, precum Reader.

Sistemul nou este încă în teste, însă o dată cu update-urile critice de săptămâna viitoare, acesta va fi implementat pentru ca utilizatorii să beneficieze de el. Oricine are Reader sau un program din suita Acrobat are deja software-ul acesta pe calculatori încă din octombrie 2009, doar că cei de la Adobe îl vor activa abia săptămâna care urmează.

Atât utilizatorii de Mac, cât şi cei de PC vor beneficia de această opţiune nouă, iar aceia care nu doresc să treacă la update-uri automate, vor avea de ales între metoda semi-automată (cea din prezent), sau pur şi simplu să facă reînnoirea softurilor manual.

De multe ori se întâmplă ca utilizatorii de Reader să fie puşi în situaţii în care o dată ajunşi în faţa PC-ului, să trebuiască să se şi apuce de lucru, iar la deschiderea programului să observe că trebuie să aştepte până acesta îşi termină actualizarea. Această problemă, ce poate fi de-a dreptul stresantă la momentul oportun, va dispărea o dată cu introducerea noului sistem de actualizare. Aşa că fiţi atenţi săptămâna care urmează şi speraţi ca testul variantei beta să decurgă perfect.

Alex Nistor

459 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*