Împreună dăruim aripi de bucurie micuților din Spitalul Marie Curie

loading...

Zeci de obrăjori îmbujorați strălucesc în lumina amiezii și tot atâtea mânuțe aplaudă cu încântare. În Spitalul Marie Curie din București astăzi e rost numai de veselie, căci Magicianul Teo a sosit cu tolba plină de trucuri, iar tenorul Vlad Miriță și baritonul Iordache Basalic plănuiesc să-l ademenească pe Moș Crăciun în amfiteatrul spitalului, cu un concert de colinde fermecate.

KV3Astfel au petrecut după amiaza zilei de 16 decembrie micuții pacienți din secțiile de oncologie și ortopedie ale Spitalului Marie Curie.

Cele câteva ceasuri pline de zâmbete au fost rezultatul primului pas al campaniei umanitare „Împreună dăruim aripi de bucurie”, inițiată astăzi de Sun Plaza și Fundația Hospice Casa Speranței.

Pe lângă momentele artistice, Sun Plaza a oferit spitalului sute de consumabile, jucării și produse de igienă personală, ca răspuns la nevoile diferitelor secții medicale.

“Această inițiativă face parte din angajamentul Sun Plaza de implicare în viața comunității și de susținere acordată sectorului medical dedicat copiilor. Eforturile personalului spitalului Marie Curie precum și voluntarii Hospice Casa Speranței cu care am stat de vorbă, ne-au inspirat în demararea acestui program la care sperăm să se alăture și vizitatorii centrului comercial.”, au spus reprezentanții Sun Plaza.
Inițiativa “Împreună dăruim aripi de bucurie” continuă în perioada 18 decembrie 2015-31 ianuarie 2016 în incinta centrului comercial Sun Plaza. Cei care doresc să îi sprijine pe copiii internați în Spitalul Marie Curie sunt invitați să depună donații în bani în urna special amenajată.
Totodată, donațiile pot fi făcute direct către Fundația Hospice Casa Speranței, pentru campania socială “Împreună dăruim aripi de bucurie”, în contul RO49BPOS85202606441RON01.

Spitalul clinic de urgență pentru copii Maria Sklodowska Curie are o capacitate de 473 de paturi și tratează pacienți cu patalogie gravă și foarte gravă din întreaga țară.

22611 de copii au trecut pragul Spitalului Marie Curie în 2014, pentru a fi tratați. Iar în foarte multe cazuri, diagnosticul a fost neiertător: cancer – boala care răpește, an de an, bucuria a peste 500 de copii români.

În țara noastră, rata medie de vindecare a micuților bolnavi este de 30-60%, în funcție de specificul bolii. Iar vindecarea depinde adesea nu doar de dedicarea medicilor, ci și de accesul la medicamente costisitoare, de consiliere psihologică, de un stil de viață supus unor reguli stricte, care împovărează peste măsură familia copilului bolnav, atât financiar, cât și emoțional.

Din fericire, depistat la timp și tratat corect, cancerul la copii răspunde mult mai bine la tratament decât la adulți, în ciuda diagnosticării mult mai dificil de realizat.

Sun Plaza Shopping Center, aflat în sudul capitalei, este un proiect dezvoltat şi deţinut de S IMMO AG, listată la Bursa din Viena, fiind cea mai veche companie de investiţii imobiliare din Austria. În prezent proiectul este administrat de CBRE România. Deschis în februarie 2010, Centrul Comercial Sun Plaza oferă peste 140 de magazine internaţionale şi locale precum: Cora, Leroy Merlin, H&M, Zara, C&A, BebeTei, Musette, Humanic, Koton, Imaginarium, opţiuni de divertisment asigurate de complexul cinematografic Cinema City ce deţine 15 ecrane, o zona dedicată pentru bowling, o terasă de vară aflată la înălţime şi numeroase restaurante cu bucătărie variată.
Sun Plaza deţine o suprafaţă închiriabilă de 81,000 m2 şi peste 210.000 de m2 suprafaţă construită. Centrul are o capacitate de 2,000 de locuri de parcare gratuite şi dispune de o legătură excelentă la sistemul de transport public cu acces direct la reţeaua de metrouri, autobuze şi tramvaie. Legătura cu staţia de metrou Piaţa Sudului se face printr-un pasaj subteran cu o ofertă comercială diversificată.
Hospice Casa Speranței:
HOSPICE Casa Speranței este o organizație de caritate neguvernamentală înființată la Brașov, în anul 1992, la inițiativa britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii și dezvoltării serviciilor specializate de îngrijire pentru bolnavii incurabili în stadii avansate. Este prima și cea mai mare unitate de acest fel din Romania și centru de excelență pentru Europa de Est, în domeniul îngrijirii paliative.

GRIJĂ, CALITATEA VIEțII, DEMNITATE, SPERANȚA, COMPASIUNE sunt valorile după care oragnizția se ghidează în dezvoltarea îngrijirii paliative la nivel național și internațional prin informare, educație, consultanță și îmbunătățirea legislației.

Spitalul Marie Curie:
Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “M. S. Curie” este o instituţie de interes public naţional, în domeniul public al statului, în administrarea şi subordinea Ministerului Sănătăţii, având ca obiect de activitate asistenţa medicală, cercetarea ştiinţifică şi învăţământul medical de specialitate, o bogată tradiţie recunoscută pe plan naţional şi internaţional şi un personal universitar de înaltă ţinută ştiinţifică. Misiunea sa este de a oferi servicii de sănătate specifice care să rezolve problemele de sănătate ale pacienţilor în cel mai bun şi eficient mod posibil. Spitalul este o donaţie a statului polonez pentru copiii din România, construit de firma poloneză BUDIMEX . Funcționează din anul 1984. Obiectul de activitate al Spitalului, este asistenţă medicală de specialitate pentru copii, cu adresabilitate întregii populaţii a ţării, asigurând prin personalul său înalt calificat în servicii de urgenţă; servicii curative; servicii profilactice.
Obiectul de activitate cuprinde şi învăţământul medical universitar, cercetarea stiintifică medicală. Din punct de vedere al cercetării-dezvoltării, unitatea este angrenată în studii de interes national si internațional.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm contactați andreea.popa@pandorrastyle.ro .

764 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*