Breaking news

Magistrații CCR încalcă constituția ca să-i facă pe plac lui Băsescu

loading...

Curtea Constituțională tinde să devină pe zi ce trece tot mai neconstituțională, doar ca să-i facă pe plac lui Traian Băsescu.

Miercuri, magistrații CCR, cu un vot de 5 la 4, au decis că la Bruxelles trebuie să meargă Băsescu pentru că vezi domne Ponta l-a exclus din delegația României care merge la Consiliul European.

Stimabila Curte spune că potrivit atribuțiilor constituționale, Președintele trebuie să meargă la Consiliul European. De când și până unde, Băsescu este și șeful Guvernului și trebuie să decidă în numele României, măsuri executive și de ordin adminsitrativ în interiorul Uniunii Europene care vizează și românii?!!

Potrivit Constituției României, președintele țării are rol de reprezentare în plan extern nu rol de execuție așa cum este cazul Guvernului. România nu este o republică prezidențială cum este Franța, unde șeful statului are și atribuții administrative.

În România puterea executivă și administrativă revine exclusiv Guvernului.

Însă Băsescu nici acum nu pricepe că nu mai poate fi 2 în 1, adică și președinte și premier. Din dorința de a fi cel care taie și spânzură, Băsescu obligă un for de legiferare în domeniul constitutionalițății să ia deciziile pe care el le dorește. Cei cinci judecători care au votat așa cum a visat Băsescu au fost numiți politic cu acest scop, în urma unor bătălii crunte în Parlament și prin tertipuri legislative marca PDL și Anastase.

Cum adică cinci judecători sunt pentru plecarea lui Băsescu la Bruxelles și patru împotrivă? Cum vine asta? Cum se poate interpeta așa Constituția? Adică după ureche? Este impardonabil și inacceptabil acest mod de judecare a ”chestiilor” neconstituționale. Era de așteptat o astfel de decizie din moment ce săptămâna trecuă, Băsescu i-a decorat pe toți judecătorii CCR, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la înființarea Curții.

Și unde mai pui că pe 17 mai, președintele CCR, Augustin Zegrean s-a antepronunțat și a spus că la Bruxelles trebuie să meargă Băsescu. Potrivit legii, un judecător nu are voie să se antepronunțe. În consecință votul este de drept nul. Dar cum trăim în România lui Băsescu, orice e permis când slujește intereselor sale.

În privința votului uninominal pur, CCR a decis că este neconstituțional, acceptând astfel sesizarea PDL. Nici nu mă miră această decizie. În cazul în care legea intra în vigoare, PDL nu mai intra în Parlament decât cu unul, maxim doi parlamentari, și asta în urma unui troc politic cu USL.

CCR spune că e normal ca în Parlament să intre candidatul dintr-un colegiu de vot, unde s-a clasat pe locul doi sau trei, așa cum prevede legea actuală.

Legea uninominalului pur, adoptată de Parlament, la propunerea USL, prevede ca cel clasat pe primul loc într-un colegiu să meargă în legislativ. Un lucru perfect normal și democratic, nu însă și pentru CCR care vede Constituția prin prisma lentilelor PDL și ale lui Băsescu.

 

loading...
1 Comentariu
  1. Liviu spune

    Te mai mira ceva ??? Are 5 slugi acolo menite sa-i faca pe plac … dar si cand o sa fie suspendat … AHH DOAMNE ABIA ASTEPT SA-L VAD MORT SAU MACAR IN PUSCARIE PE JAVRA ASTA NENOROCITA DE bASESCU !!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata