Breaking news

Băsescu nu se lasă dus de la Cotroceni cu una cu două

loading...

Traian Băsescu a demonstrat în doar 24 de ore cum a fost el președintele României în cei opt ani de mandat. Adică MINCINOS.

Joi spunea în Parlament că le mulțumește senatorilor și deputaților pentru că îi dau ocazia să-l trimită în fața românilor și că demersul de suspendare este unul constituțional iar vineri seară a spus fix pe dos.

La o oră după ce a fost suspendat de Parlament, a tunat și fulgerat spunând că este o măsură abuzivă și că se încalcă statul de drept. Care stat de drept domnule Băsescu??!! Ăla pe care timp de opt ani de zile l-ai călcat în picioare după bunul plac la orice oră?!

Un om mai mincinos și manipulator nu am văzut în viața mea. În toți cei opt ani cât a stat la cârma țării nu a făcut decât ce a vrut cu instituțiile statului. A poftit inimioara lui să fie premier, dorința s-a îndeplinit. A vrut inimioara lui să o vadă pe Udrea ministru, peștișorul auriu i-a îndeplinit pe loc dorința.

S-a răzbunat pe polițiști că l-au făcut javră ordinară și i-a concediat pe capete. Pentru că l-au fluierat și huiduit la Ziua Unirii de la Iași, pensionarii s-au ales cu pensii tăiate.

A vrut să decimeze natalitatea prin tăierea indemnizației pentru creșterea copilului spunând că e plină țara de mămicuțe și bebeluși.

Pe medici i-a făcut proști și incompetenți stabilind că pun diagnostice greșite. Nu a fost categorie socio-profesională să nu o atace și să nu șteargă cu ea pe jos dacă nu îi convenea că îl criticau. Și-a devorat toți adversarii politici și a umilit o țară întreagă. Și toate astea pentru a-și satisface propriile plăceri morbide, de a fi cel mai tare și cel care are ultimul cuvânt în toate.

Nu a priceput nimic din ce a pățit Ceaușescu și mai nou Năstase și se agață ca disperatul de scaun sperând că mai poate păcăli încă odată românii și să nu ajungă să dea socoteală pentru dosarul Flota, casa din Mihăileanu și multe altele.

A avut tupeul extraordinar să spună că nu a mințit niciodată și că Ponta este cunoscut în Europa că a plagiat. Cum poate spune așa ceva când el a distrus flota comercială a României, a incendiat 35 de nave într-un  port din Franța, și-a dat singur casă când era primar la București, a lovit un copil și și-a făcut fiica europarlamentar.

Deși poporul nu îl mai vrea, Băsescu este încrezător în forțele sale de a păcăli lumea, lucru la care se pricepe de minune. Și așa de afectat era de suspendare că a anunțat că se va duce în miniconcediu ca să se relaxeze. Îi urez relaxare plăcută dar cât mai departe de granițele Palatului Cotroceni, dacă se poate pe la Rahova, în celulă cu Năstase.

 

 

loading...
2 Comentarii
  1. bah spune

    M-am convins de tine, esti bizon.

  2. Liviu spune

    BA O SA SE LASE !!! DACA SCARBA ASTA ORDINARA NU PLEACA TREBUIE SA FIE REVOLUTIE !!!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata