Cum să-ți alegi salteaua de pat potrivită pentru un somn bun

loading...

Specialiștii au stabilit că fiecare om petrece în medie, o treime din viață, în pat. Astfel că salteaua pe care dormi trebuie să fie una care să îți confere relaxare și confort astfel încât somnul să fie lin și odihnitor.

http://noapte-buna.ro/ - Saltea-superortopedica OperaSalteaua pe care stai în medie, 8 ore pe zi, trebuie să se muleze după forma corpului tău, astfel încât coloana să rămână dreaptă, și să nu te trezești cu dureri de spate.

Salteaua trebuie să susţină corpul într-o poziţie neutră, în care coloana să-şi menţină curburile normale, iar capul, umerii şi călcâiele să fie aliniate.

Dacă salteaua e prea tare, ne va produce durere și atunci vom căuta poziții forțate, iar dacă este prea moale, ne va face să dormim ghemuiți.

Dacă te trezeşti mai obosit decât te-ai culcat și dimineaţa îţi simţi frecvent spatele încordat sau chiar anchilozat, e semn că trebuie să schimbi urgent slateaua.

Nu ştii cum să alegi o saltea potrivită pentru tine? Iată câteva sfaturi care îți vor fi de folos!

O saltea de calitate susține corect coloana vertebrală, în caz contrar, poate duce la afecţiuni în zona gâtului, a rinichilor şi a restului coloanei.

Dacă salteaua este prea tare, va susţine inegal corpul iar dacă este prea moale, nu va oferi susţinerea suficientă sau o va oferi în punctele în care nu e necesar.

Atunci când eşti întins pe spate, trebuie să simți susținerea în zona lombară sau cea cervicală. E important ca gâtul, capu, umerii și rinichii să beneficieze de susţinere, iar greutatea corpului să fie distribuită în mod egal pe suprafaţa saltelei.

Dacă nu ai avut şi nu ai probleme cu coloana, cea mai confortabilă soluţie pentru tine ar fi o saltea cu spumă de memorie. Aceasta îţi dă senzaţia că pluteşti, calmează durerile musculare şi revigorează corpul.

Saltelele din spumă sunt cele mai confortabile, pentru că se mulează pe corp, însă predispun la supraîncălzire în timpul somnului. Atenuează transmiterea mişcărilor, ceea ce le face utile cuplurilor.

Saltelele din spumă cu memorie sunt indicate persoanelor care resimt oboseala cronică, dureri musculare, însă trebuie evitate de cei care tolerează rău căldura. Saltelele din spumă cu memorie au rolul de a se înmuia şi a se mula pe forma ta, ca răspuns la căldura pe care o emană corpul. Ele oferă sprijin corect articulaţiilor, în special persoanelor care dorm mai mult pe o parte.

Saltelele înmagazinează praf şi microorganisme care pot duce la alergii sau la alte probleme de sănătate. De preferat alege o saltea care are și o husă detașabilă, te va ajuta să o cureți mai ușor și să menții salteaua curată mai mult timp.

Salteaua cu arcuri, fermă, este utilă pentru persoanele supraponderale întrucât se ridică şi coboară mai uşor din pat.

Saltelele din latex oferă clogo Noapte-Bunaea mai bună combinaţie între confort şi fermitate.

Saltelele cu cameră de aer sunt confortabile, dar nu egalează fermitatea saltelelor cu arcuri sau din latex.

Durata medie de viaţă a unei saltele este de 10 ani. Odată ce observi că a făcut cocoloaşe sau că nu mai are aceeaşi elasticitate, este cu siguranţă timpul să o înlocuieşti.

Specialiștii magazinului online de saltele Noapte Bună, te pot ajuta să îți alegi salteaua potrivită pentru tine, ținând cont de vârstă, greutate corporală, afecțiuni articulare și felul în care dormi.

Indiferent de indicaţiile specialiştilor, salteaua cea mai potrivită este cea care te face să te simţi cel mai comod, de aceea este de preferat să fie probată înainte de cumpărare.

 

1856 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*