Câteva motive pentru care trebuie să-ţi instalezi un sistem de alarmă

loading...

Din cauza gradului de infracţionalitate crescut ca urmare a crizei economice din ultima perioadă, se recomandă instalarea unui sistem de alarme tuturor proprietarilor de spaţii de locuit sau comerciale. În general, suntem tentaţi să ne instalăm alarme de abia după ce am fost victimele unor incidente sau avem cunoscuţi ce au fost ţintă unor spargeri sau tentative de efracţie.

sisteme de alarmaCând luaţi decizia să vă asiguraţi bunurile împotriva incindentelor, trebuie să contactaţi o firmă specializată în instalarea de sisteme de alarmă care deţine toate licenţele acreditate de legile statului român pentru instalarea şi montajul acestora. Pe site-ul http://www.sistemalarme.ro/ găsiţi o varietate de astfel de sisteme, pentru toate tipurile de necesităţi.

Aceste alarme sunt proiectate pentru a detecta pătrunderea persoanelor neautorizate într-o anumită clădire sau zonă de protecţie. Alături de protecţia împotriva intruşilor unele sisteme pot asigura şi riscurile de incendii. Astfel se vor limita pagubele materiale şi umane dacă aveţi un sistem instalat care detectează şi avertizează la apariţia unui incendiu.

Instalarea de alarme şi detectori necesită un control preliminar al locaţiei din partea unor specialişti în domeniu, astfel încât să se stabilească ce soluţii tehnice se vor adopta pentru eliminarea posibilelor puncte oarbe în detecţie. Astfel pentru fiecare clasă de astfel de puncte se pot adauga dispozitive care se asigură riscurile descoperite.

Sistemul de alarme ce oferă protecţie completă conţine senzori de mişcare ce acţionează pentru detecţia tuturor mişcărilor apărute în zona asigurată. Senzorii de mişcare au rolul de a determina modificările proprietăţilor chimice sau fizice ale obiectelor din zona protejată, astfel încât să transmită centralei un semnal când în zonă există un intrus. Noile tehnologii dezvoltate de companiile producătoare au redus numărul alarmelor false, produse în urma tranzitului pe propietate a animalelor de companie. Aceşti senzori nu transmit semnal de alarmă când animalul intrat în zona securizată are sub o anumită greutate.

Sistemele de alarmă şi-au simplificat procedurile de lucru pentru a permite şi utilizatorilor neinstruiţi să poată controla şi seta uşor activitatea de alarmare. Folosirea telecomenzilor sau a tastaturilor de control sunt la fel de simple precum lucru cu un telefon mobil.

În funcţie de cerinţele zonei în care se asigură riscurile, se recomandă utilizarea unor anumite tipuri de dispozitive. Astfel că se poate conecta la centrala sistemului prin intermediul firelor sau prin modul wireless. Conexiunea wireless este avantajoasă pentru că nu aduce în peisajul zonei protejate trasee de cablu care să strice imaginea încăperii sau a exteriorului clădirii.

Centralele sunt unităţi folosite în gestionarea informaţiei primite de la senzori şi detectori, pentru a comanda mai departe acţiunea sirenelor şi a altor echipamentele de avertizare. Acestea funcţionează în directă legătură cu majoritatea dispeceratelor existente pe piaţa din România, putând efectua monitorizări folosind o linie telefonică sau cu ajutorul unor dispozitive de tip GPRS/GSM.

Gestionarea alarmelor a fost simplificată pentru un utilizator obişnuit, prin implementarea conceptului StayD. Acesta presupune că în momentul în care o persoană intră într-o anumită zona de protecţie, se dezarmează alarmă pentru zona în cauză, în timp ce restul zonelor rămân armate. Astfel, funcţia StayD nu porneşte temporizatorul pe intrare atunci când telecomanda dă semnal de pătrundere în zonă. Imediat după ce părăsiţi zona, sistemul rearmeaza automat alarma.

Site-ul sistemalarme.ro oferă kit-uri de sistem alarme complete, în care sunt cuprinse centrale, detectori cu fir/wireless, module acces, module cu fir/wireless, module GSM/IP/Voce, module wireless şi accesoriile aferente. Echipamentele comercializate fac parte din oferta producătorilor DSC şi Paradox, ce produc echipamente de presitigiu în ceea ce priveşte prevenţia incidentelor de efracţie şi incendiu.

Pentru montajul si instalarea unui echipament alarmă sau sistem alarmă este necesară deplasarea la locaţie sau o discuţie telefonică, acestea fiind gratuite şi efectuate de o echipa de profesionişti în sisteme alarme. Pentru alte informaţii legate de sistemele de alarme comercializate pe site, vă putem oferi informaţii telefonic sau prin email, astfel încât să găsim împreună o oferta ideală pentru nevoile dumneavoastră.

1390 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*