Anual, românii cheltuie peste 700 de milioane de euro la jocurile de noroc

loading...

Românii au prins gustul jocurilor de noroc, așa se face că în 2014, aceștia au lăsat prin cazinouri, peste 700 de milioane de euro. Dacă doar o parte dintre aceștia au și plecat acasă cu bani în buzunar, singurul care nu pierde din afacerea jocurilor de noroc, este statul român, care încasează venituri însemnate din impozitarea acestora.

jocuri norocJocurile de noroc au o vechime de peste 162 de ani în România, când boierii vremii au importat un sistem de loterie din Germania, prin intermediul căruia se vindeau obiectele care nu își găseau cumpărător.

Potrivit lucrării „Loteria Naţională din România, o istorie ilustrată”, scriitorul Dimitrie Bolintineanu, aflat în mare dificultate financiară, a organizat prima loterie în România, în anul 1872 când și-a pus în vânzare biblioteca şi mobilierul.

După care, în 1880 a fost organizată o loterie de binefacere pentru terminarea catedralei Sf.Iosif din Bucureşti, iar în anul 1885, acest sistem de joc de noroc a ajutat la construirea Ateneului, prin celebra lozincă ”Dați un leu pentru Ateneu”.

Au fost primele jocuri de noroc tip loto, organizate vreodată în România. După care, în anul 1906, Regele Carol I a înființat Loteria Română cu scopul de a aduna bani de la populație pentru acțiuni caritabile.

Și astfel, în mod oficial, în România, jocurile de noroc au devenit legale și practicate la scară națională. Treptat, treptat au început să apară și casinourile, cel mai celebru fiind cel de la Constanța, unde cei care făceau negoț pe mare, veneau să joace jocuri de noroc pentru a se distra dar și pentru a-și rotunji averile.

Însă în era comunismului jocurile de noroc erau monopol de stat și se desfășurau doar prin intermediul Loteriei Române și a câtorva hoteluri celebre din București, Constanța și Iași.

După 1989, piața jocurilor de noroc a explodat, și după 25 de ani de democrație, găsești o sală de jocuri fie la colțul străzii fie în mai toate hotelurile care se respectă. Așa a ajuns România să dețină cele mai multe cazinouri din Europa. Numai în București sunt 11 cazinouri și peste 700 de săli de jocuri.

Potrivit statisticilor oficiale din 2014, zilnic, românii cheltuie peste un milion de euro la jocurile de noroc. Peste 600.000 de români, marea lor majoritate bărbați, cu vârsta medie de 29 de ani, aleg jocurile de noroc derulate prin intermediul aparatelor slot-machine, numite popular ”păcănele”. Este modalitatea cea mai rapidă de câștig pentru un jucător împătimit dar și cu ceva noroc la purtător.

Potrivit unui studiu derulat de Asociația Română pentru studiul jocurilor de noroc, 50% dintre tineri au intrat cel puțin odată într-un casino și au încercat un joc de noroc. În timp ce 23% dintre tineri sunt expuşi dependenţei păcănele, iar peste 3% sunt deja dependenţi.

Venitul mediu lunar al unul jucător de sloturi este de 287 de euro, iar suma medie cheltuită este de 21 euro, în timp ce în Europa, media este de 36 de euro cheltuită de un jucător. Cel mai mult se pariază pe cazinourile din Bucureşti, Constanţa şi Argeş.

Jocurile de noroc introduse temporar și în staţiunile turistice

Guvernul României încurajează jocurile de noroc în stațiunile turistice. Executivul a aprobat licenţe temporare – pe o perioadă de 3 până la 6 luni – pentru cazinouri, slot-machine şi bingo în staţiuni turistice.

Prin această măsură, Guvernul încurajează activităţi pe Litoral şi la munte pentru promovarea şi susţinerea turismului în anumite zone, atrăgând astfel turiștii pasionați de jocuri de noroc.

Conform studiului, piaţa jocurilor de noroc are încasări anuale de 700 de milioane de euro. Contribuţia la buget a casinourilor este de peste 300 de milioane de euro.

Jocurile de noroc online au succes și în România

În ultimii cinci ani de zile, jocurile de noroc online au luat avânt și în România. Varianta online a jocurilor de noroc are numeroase avantaje pentru gameri.

Spre exemplu, site-ul casino.com/ro, oferă un bonus de 3200 de euro pentru cei care se înscriu prima dată pe site, după care utilizatorii sunt consiliați 24 din 24 de către echipa de asistență a site-ului.

Pe un astfel de site de jocuri de noroc, românii pot găsi jocuri precum ruletă online, jocuri mecanice online, blackjack online si video poker online.

În prezent se estimează că anual România pierde circa 100 de milioane de euro pentru că nu impozitează jocurile online.

Pentru a ”repara” acest lucru, Guvernul a emis o ordonanță de urgență care reglementează jocurile online, astfel încât acestea să poată fi impozitate și banii să intre în visteria statului.

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, instituție aflată ȋn subordinea Guvernului României, este abilitată prin lege să urmărească autorizarea operatorilor locali de jocuri de noroc şi asigură şi suportul tehnic pentru monitorizarea lor.

3399 1
loading...
One Comment

Lasă un comentariu

*

*

  • Ramona
    21 January 2016 at 15:43 -

    am inteles ca si turistii straini lasa o gramada de bani in cazinouri in romania, mai ales israelienii