Justiția din România este oarbă când vine vorba de dreptate

loading...

De 24 de ani Româna se află sub zodia democrației și firesc ar fi ca justiția să fie independentă, oarbă dar DREAPTĂ. Din păcate justiția este ”înfăptuită” tot de oameni, în funcție de interesul comun sau de grup.

sebyÎn România micii Dumnezei, adică judecătorii care se joacă cu destinele românilor au început să capete puteri nebănuite dar nu pentru a face bine ci pentru a servi interesele celor care-i numesc și mențin în funcții.

Atunci când vine vorba de aplicarea legii lucrurile se precipită și articolele se interpretează după cum bate vântul interesului sau după cum i se dictează sentința în plic. Mai rău ca pe timpul comuniștilor, în anul 2013 asistăm la arestări aranjate și condamnări politice cu probe indirecte.

Deși ne plângem că nu avem bani, judecătorii și procurorii scapă peștii cei mari, care nici închisoare nu fac dar nici banii la stat nu-i dau.

Iar marea majoritate a românilor rămân să plătească ani de zile oalele sparte și furate de ”băieții deștepți”.

Avem un Consiliu Superior al Magistraturii care face jocurile lui Băsescu și Macovei, în loc să curețe sistemul judiciar de procurori și judecători corupți și incompetenți.

Cum să ții în funcție un procuror care a băgat la închisoare un om nevinovat? Cum să mai lași un judecător la Curtea de Apel care spune în ședință publică că DNA face legea în România și că este Dumnezeu pe pământ? În loc de excluderi din magistratură, aceste specimene care nenorocesc vieți sunt avansați fie judecători la Înalta Curte fie judecător la Curtea Constituțională. Și asta doar pentru a slugări în continuare stăpânul.

Este anormal ca un om care a fost toată viața procuror să fie vopsit peste noapte judecător la Înalta Curte, ultima instanță de judecată din România care împarte dreptatea omului de rând.

Până când toate aceste anomalii nu vor fi extirpate din sistemul judiciar, România nu se va vindeca nici de corupție, nici de hoție și nici nu se va dezvolta.

1252 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*