Breaking news

Vremuri grele pentru ziarişti, artişti şi inventatori

loading...
0 3

Ministerul Muncii a modificat proiectul legii pensiilor şi a decis ca artiştii, ziariştii, inventatorii şi avocaţii să cotizeze la bugetul de pensii. Potrivit propunerii din Legea unică a pensiilor, se vor reţine 31,3% din câştigurile din drepturile de autor sau din veniturile obţinute în urma încheierii convenţiilor civile. Din contribuţia de 31,3%, 20,8% va fi suportată de angajator, iar restul de 10,5% de angajat. Proiectul Legii unice a pensiilor urmează să fie aprobat de Guvern în luna februarie şi trimis în Parlament pentru dezbatere. Totuşi, această decizie a Ministerului Muncii nu va aduce foarte mulţi bani la bugetul de stat. „Măsura nu va scoate din colaps bugetul de pensii, dar se intră într-o stare de normalitate. Aceste categorii vor avea pensii mai mari, pentru că bugetul nu le mai poate subvenţiona în viitor. Proiectul e într-o formă finală şi probabil va trece de parlament”, a declarat expertul pe pensii al Băncii Mondiale, în România, Richard Florescu, citat de Evenimentul Zilei. Ministerul Muncii a precizat că prin această măsură, cei care obţin venituri doar din drepturile de autor, vor putea beneficia de pensie.

Elena Voinea

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata