Breaking news

România sprijină financiar Republica Moldova, pentru construirea gazoductului Iași-Ungheni

loading...

România acordă Republicii Moldova, în următorul an, o contribuție financiară nerambursabilă în valoare de până la 5,289 milioane de euro, pentru cofinanțarea conductei Iași-Ungheni, care va conecta sistemele naționale de transport gaze din cele două țări.

romania - moldovaViceprim-ministrul României, Liviu Dragnea, și viceprim-ministrul Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, au semnat joi, 14 noiembrie, contractul de finanțare încheiat între ministerele conduse de cei doi oficiali, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), respectiv Ministerul Economiei (ME).

Dincolo de semnificaţia economică a acestui contract semnat astăzi, sunt două semnificații extrem de importante: una politică și una geostrategică. Este prima acțiune concretă, prima alocare de fonduri pentru un proiect concret de la semnarea, în 2010, a acordului de asistență financiară nerambursabilă din partea României pentru Republica Moldova. Acest lucru înseamnă că actualul guvern are toată determinarea să aloce bani pentru proiecte care pot contribui la dezvoltarea Republicii Moldova”, a declarat viceprim-ministrul Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a precizat că valoarea totală a proiectului este de 26,5 milioane de euro, din care 7 milioane de euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene (UE), iar pentru partea Republicii Moldova, este vorba de 3 milioane de euro din partea UE şi de cei peste 5,2 milioane de euro, pentru care a fost semnat joi contractul, bani care vor fi transferaţi de la MDRAP la ME. Lungimea gazoductului pe teritoriul Republicii Moldova este de 10,5 km, iar perioada de execuție a contractului, intrat în vigoare la data semnării, se încheie în decembrie 2014.

Este un proiect foarte, foarte important pentru Republica Moldova, care ne va ajuta să facem faţă poate uneia dintre cele mai mari provocări pe care le avem. Republica Moldova este conectată şi dependentă, practic, 100% în asigurarea consumului său intern de gaze naturale dintr-o singură sursă şi respectiv pentru noi există acest obiectiv nu numai politic, ci şi economic şi social, să consolidăm securitatea energetică a Republicii Moldova prin asigurarea unei alternative reale“, a subliniat viceprim-ministrul Republicii Moldova, Valeriu Lazăr.

Contractul de finanțare are la bază Acordul încheiat între guvernele celor două țări în anul 2010 privind implementarea programului de asistență tehnică și financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat Republicii Moldova de România (cu modificările și completările ulterioare).

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata