Poşta Română Broker de Asigurare vrea să își deschidă 300 de birouri până în toamnă

loading...

Poşta Română Broker de Asigurare continuă strategia de extindere la nivel naţional şi, până la sfârşitul lunii mai, va avea spaţiu dedicat acestor servicii în 40 de oficii poştale din ţară. Planurile de expansiune prevăd ca PRBA să deţină, până în toamna acestui an, cea mai mare reţea de birouri de asigurări din România, în peste 300 de oficii.

Logo Broker de AsigurariÎncepând cu luna mai 2015, Poşta Română oferă posibilitatea încheierii poliţelor de asigurări în oficii poştale din oraşele: Arad, Alba, Piteşti, Topoloveni, Bacău, Botoşani, Braşov, Bucureşti, Buzău, Târgovişte, Craiova, Galaţi, Giurgiu, Slobozia, Iaşi, Ploieşti, Satu-Mare, Suceava, Alexandria, Tulcea, Mărăşeşti şi Vaslui.

Volumul vânzărilor brokerului de asigurări al Poştei Române a crescut, la finalul lunii aprilie a acestui an, cu peste 400% faţă de ianuarie. Cea mai scumpă asigurare încheiată până acum de PRBA este de 35.000 de lei, în Bucureşti. În acest moment, peste 700 de angajaţi ai Poştei Române sunt în curs de acreditare ca agenţi de asigurări, aceştia urmând să acopere peste 50% din reţeaua urbană”, a declarat Viorel Motoroiu, Director General al PRBA.

După obţinerea acreditării de către personalul selectat, Poşta Română Broker de Asigurare va avea o reţea de peste 300 de unităţi în care va oferi servicii de intermediere în asigurări. Potrivit lui Alexandru Petrescu, Director General al Poştei Române, miza PRBA va fi implementarea cât mai rapidă a unor produse de asigurări inovative, care să ţintească segmentul de clienţi tradiţionali ai operatorului naţional de servicii poştale.

„În perioada următoare vom anunţa un tip de poliţă special dedicată pensionarilor din mediul urban şi rural. De asemenea, PRBA lucrează împreună cu o parte a liderilor pieţei de asigurări la dezvoltarea unui produs nou, complex, de asigurare a locuinţei, atât din punct de vedere al riscurilor acoperite, cât şi al preţului. Poşta Română Broker de Asigurare trebuie să aibă o evoluţie dinamică, ascendentă şi să devină un centru de profit pentru proprietarul unic – Poşta Română, a declarat Alexandru Petrescu

Poşta Română a lansat, la sfârşitul lunii octombrie a anului trecut, propriul broker de asigurări. PRBA intermediază asigurări generale, de la RCA la poliţe de sănătate, urmând ca în cel mult un an de la inaugurare să-şi extindă oferta pe segmentul asigurărilor de viaţă. Brokerul de asigurări al Poştei Române va dispune de cea mai mare reţea de vânzări, cu cea mai mare capilaritate, reprezentată de factorii poştali autorizaţi ca agenţi de brokeraj şi de punctele fixe din reţeaua naţională de oficii poştale.

1052 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*