Banca Națională a României a emis o monedă în scop numismatic cu chipul Regelui Mihai I, cu ocazia aniversării vârstei de 90 de ani a, Majestății Sale.
Moneda are pe avers profilul Regelui, iar pe revers stema mare a României. Este realizată din tombac auriu, un aliaj de cupru şi zinc, şi are 7 cm în diametru.
“Cred că o să fie cel mai frumos cadou pentru că are şi o latură instituţională şi de stat, nu doar privată sau culturală, e ceva foarte semnificativ. Ceva istoric, este un mare cadou din partea naţiunii“, a declarat Alteţa Sa Regală Principesa Margareta.
Ultimele două monede purtând chipul Majestăţii Sale Regele Mihai I au fost lansate în 1947 şi valorau la vremea aceea 10.000 de lei şi respectiv 5 lei după stabilizarea monetară.
Moneda lansată luni are doar valoare de simbol. Doar 300 astfel de medalii jubiliare vor fi oferite de către Casa Regală unor personalităţi marcante ale vieţii româneşti. Primele două personalităţi care au primit această medalie au fost guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor.
Pe 25 octombrie 2011, Regele Mihai I va împlini vârsta de 90 de ani. Cu acastă ocazie, Parlamentul României l-a invitat să susțină un discurs în fața camerelor reunite.
0 comentarii | 382 vizualizari