Breaking news

Minor de 12 ani, geniu al pianului, executat de Fisc pentru 13 lei

loading...

Călin Calfa, un copil de 12 ani, considerat de specialişti un geniu al pianului, este somat de Fisc să-şi plătească taxele pentru un concert susţinut pe scena Filarmonicii din Iaşi.

Călin CalfaFiscul a găsit soluția pentru a combate evaziunea fiscală din România. Execută un geniu de 12 ani, pentru a recupera suma de 13 lei. Călin Calfa a susținut în 2012 un concert la Filarmonica din Iași, pentru care a primit 400 lei. Fiscul a aflat și îi cere să plătească impozitul pe profit de 16%, chiar dacă este minor.

Plătitor de impozite la 12 ani! Ştiu că litera legii e sfântă, dar oare e şi corectă? După ce că nu îşi sprijină valorile, statul impozitează veniturile minorilor care susţin activităţi artistice. Nu contează valoarea impozitului, 13 lei e o sumă mică. Dar mi se pare de-a dreptul penibil, în condiţiile în care statul nu îi oferă nimic acestui copil”, a declarat Geanina Albu, mama lui Călin.

Şi asta, în condițiile în care, de două luni, statul româna uitat să-i plătească penibila și banala bursă de merit de 28 de lei.

Când a văzut actul, reacţia copilului care îl face pe Mozart “să sune” dumnezeieşte a fost una firească pentru vârsta lui: “Mami, ce înseamnă impozit? Am făcut ceva rău? Eu doar cânt la pian…”.

Călin Calfa este unul dintre cei mai buni pianişti ai României, care ne-a reprezentat cu succes la cele mai prestigioase concursuri internaţionale.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata