Importanța certificatelor energetice în tranzacţii imobiliare

loading...

Este ştiut că orice tranzacţie imobiliară trebuie să fie însoţită şi de prezenţa certifcatelor energetice, documente legale care atestă valoarea termică a locuinţei sau clădirii.

certificat energeticPrin intermediul acestei evaluări imobilul este plasat în cadrul unei clase energetice de la A la G. Clasa A reprezintă cel mai mic consum energetic, iar G cel mai mare. În funcţie de îmbunătăţirile aduse, mai exact anveloparea clădirii, prezenţa repartitoarelor de căldură, a apometrelor, calitatea şi dimensiunea geamurilor, calitatea instalaţiilor electrice şi sanitare, prezenţa temporizatoarelor de curent electric pe scara blocului, etc. se stabileşte clasa termică.

Etapele întocmirii unui certificat energetic

Pentru a elabora certificate energetice, auditorul eneregetic, persoană autorizată în acest sens, trebuie să se deplaseze la locuinţa sau imobilul respectiv pentru a aduna informaţiile necesare. Se vizitează locuinţa în întregime precum şi podul, subsolul, casa scării, balcoanele sau orice altă dependință a imobilului. În urma constatărilor se face o evaluare a îmbunătăţirilor, fotografiindu-se acele elemente ce trebuie incluse în certificatele energetice. Sunt adunate toate detaliile astfel încât valoarea termică a imobilului să fie cât mai exactă. Plecând de la elementele reale ale clădirii se calculează consumurile specifice cu ajutorul cărora locuinţa este plasată într-o clasa energetică. Totodată, clădirea primeşte şi o notă energetică. Pe baza acestora se emite certificatul energetic, un document oficial ce exprimă performanţa energetică a locuinţei.

Acte necesare întocmirii certificatelor energetice

Pentru a obţine certificate energetice este nevoie de o serie de documente care să confirme datele acumulate pe teren. Cartea tehnică a construcţiei este cea mai importantă pentru că, în mod normal, conţine toate elementele necesare calculării valoarii termice a imobilului. În general, trebuie să faceţi dovada dimensiunilor fundaţiei, pereţilor, stâlpilor, grinzilor, înălţimea parapetilor, dimensiunnnile dintre golurile pereţilor, structura anvelopării clădirii, planurile şi schemele instalaţiilor electrice, de ventilaţie, climatizare, sanitare. Dacă toate aceste documente nu sunt în posesia proprietarului, atunci se execută un reveleu al locuinţei. Bineînţeles că pe lângă toate aceste documente sunt necesare şi copii după actele personale.

Preţuri certificate energetice

Faţă de anul când au fost introdusă obligativitatea certificatelor energetice, preţurile au cunoscut o scădere semnificativă, aproape de jumătate la începutul lui 2015. Dacă la început preţul unui certificat energetic pentru o garsonieră era de 300 ron, în prezent auditorii energetici au un tarif de 150 de ron.

Costel Stănescu, auditor energetic şi arhitect în Bucureşti practică următoarele tarife pentru emiterea de certificate energetice în 24H :
garsonieră 140 ron
apartament 2 camere 150 ron
apartament 3 camere 160 ron
apartament 4 camere 170 ron
case şi vile cu suprafaţă mai mică sau egală cu 100 m2 300 ron
case cu suprafaţă mai mare de 100 m2 preţul este negociabil
clădiri 0.2 – 0.8 euro/ m2 construit

923 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*