Guvernul Ponta susține reducerea taxei pe stâlp

loading...

Guvernul României, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține reducerea cotei de impozit pe construcții de la 1,5% la 1%. Anunțul a fost făcut marți de Ministrul Ioana-Maria Petrescu, în cadrul dezbaterilor la Comisia de politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților.

ponta baniAnunțul a fost făcut de Ioana Petrescu în timpul dezbaterilor la amendamentele din Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

„Este o reducere consistentă, cu 33%, a impozitului pe  construcții, ceea ce înseamnă, implicit, diminuarea poverii fiscale pentru mediul de afaceri. Am ajuns la această soluție urmare a consultărilor cu reprezentanții investitorilor și ai Comisiei de politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților”, a subliniat ministrul finanțelor publice.

Sumele încasate din impozitul pe construcții va fi repartizat bugetelor locale, însă pentru o administrare cât mai simplă din perspectiva companiilor, acest impozit va fi colectat inițial la bugetul de stat, urmând ca prin nome de aplicare să fie stabilit mecanismul de repartizare către bugetele locale, a explicat ministrul Ioana-Maria Petrescu.

Modificările adoptate astăzi de Comisia de politică economică, reformă și privatizare la Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, vor intra în vigoare începând cu 2015, după ce vor parcurge procedura parlamentară.

Guvernul Ponta estima că în 2014, se vor încasa din taxa de stâlp de 500 de milioane de lei, însă în realitate se va încasa de trei ori mai mult. Pe primul semestru, taxa pe construcţii speciale a adus la buget suma de 751 de milioane de lei.

Potrivit legii, plata taxei pe construcţii speciale se face anual, în două rate egale, pe 25 mai şi pe 25 septembrie.

848 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*