După ce criterii alegi firma de contabilitate pentru afacerea ta

loading...

Nicio persoană juridică din România nu își poate desfășura activitatea pe teritoriul țării dacă nu are contabil. Toate veniturile și toate cheltuielile firmei trebuiesc înregistrate în contabilitate. Un bun contabil te poate ține departe de necazurile ce se pot ivi în companie și te poate sfătui astfel încât să nu faci cheltuieli inutile.

contabilitateFie că este vorba de o firmă, SRL, sau SA, ONG, PFA, Asociație de Proprietari, Sindicat sau partid, toate aceste entități juridice sunt obligate de legea fiscală să dețină contabilitate pentru veniturile și cheltuielile pe care le realizează.

Un contabil priceput te poate ţine departe de necazuri, te ajută să iei deciziile potrivite, te poate scuti de cheltuieli inutile sau de amenzi întrucât îți face actele contabile bine, corecte și potrivit legislației în vigoare.

Puţini ştiu, însă, cum să aleagă un contabil potrivit sau un contabil profesionist şi de încredere pentru compania lor.

Fie că alegi un singur contabil sau o firma de contabilitate, asigura-te că este acreditat, adică să fie membru CECCAR activ.

În ambele variante, contractul pe care-l semnezi pentru prestarea de servicii de contabilitate trebuie să aibă foarte clar specificate, detaliat, toate serviciile incluse în tarif, ca să știi exact ce trebuie  să presteze contabilul în baza onorariului.

Atunci când apelezi la o firmă de contabilitate poți solicita portofoliul de clienți pentru a vedea experiența companiei în domeniul contabil. Ai posibilitatea de a negocia un pachet de servicii contabile în funcție de specificul firmei tale și chiar să lucrezi doar cu un anumit contabil din firma respectivă.

www.firmadeconta.ro, cu o experiență de peste 25 de ani în prestarea de servicii de contabilitate, are în portofoliu peste 250 de clienți. Compania realizează servicii complete de contabilitate atât pentru SRL-uri, SA, cât și PFA.

FirmadeConta.ro are cele mai avantajoase preturi servicii contabilitate, iar pe site-ul oficial găsești și un calculator tarifar care te ajută să îți stabilești bugetul pentru astfel de servicii indispensabile oricărei firme.

Compania te despăgubește în cazul în care din vina unui contabil, angajat al său, firma ta a avut de suferit.

Contabilul nu este doar un funcționar care merge la FISC și îți depune periodic declarațiile fiscale. El trebuie să ţină pasul cu schimbările legislative şi cu tehnologia, să îți fie un bun consilier care să te ajute atunci când îi soliciți sfatul cu privire la dezvoltarea şi extinderea afacerii.

În timp ce unii contabili sunt dispuşi să se ocupe de ceea ce ţine strict de contabilitate, alţii sunt dispuşi să se concentreze pe sarcini mai largi ale afacerii. Dacă apelezi la o firmă de contabilitate, atunci știi din start de ce servicii vei beneficia și cât de mult te poți baza pe contabil.

Ca să îți găsești contabilul potrivit afacerii tale poți apela la internet, firme de recrutare sau la cunoștințe. Recomandările sunt o variantă tot mai des luată în calcul de români atunci când au nevoie de un contabil. Și asta pentru că doresc pe cineva de încredere care să se ocupe de afacerea lor, care să aibă acces la documentele firmei și să știe câți bani produce lună de lună.

Criteriile prioritare de alegere a unui contabil sau a unei firme de contabilitate, trebuie să fie experiența contabilă, portofoliul de clienți, disponibilitatea, flexibilitatea, capacitatea de comunicare, și pe ultimul loc prețul. Tarifele contabile sunt în funcție de ceea ce prestează contabilul pentru tine. Dacă vrei un pachet minim de servicii, atunci riști să fii nevoit să stai la cozi la ANAF pentru a depune diferite declarații și documente, iar acel timp pierdut să te coste mai mult decât onorariul contabilului.

Înainte de a semna contractul cu un contabil, trebuie să porți mai întâi o discuție cu acesta în care să-i spui ce firmă deții, numărul de angajați, volumul de lucru, și în funcție de aceste detalii vei ști ce pachet de servicii să cumperi.

Nu da pe mâna oricui contabilitatea companiei, căci riști să te trezești cu probleme fiscale și legale, la care nici nu te-ai gândit. Important este să apelezi la contabili și firme de contabilitate autorizate.

902 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*