De râsul curcilor | Guvernul renunță la impozitarea bacșisului la o săptămână de la introducerea lui

loading...

Guvernul Ponta se umple de penibil. Guvernul renunță la impozitul pe bacșiș, la doar o săptămână de la introducerea acestuia, pe motiv că nu îl poate reglementa în toate domeniile.

ponta - bacsis - bon fiscalDupă gafa cu bonul de la pizza, în care spunea că te duci cu cel care-ți livrează pizza la domiciliu, la sediul pizzeriei pentru a-i emite bon fiscal pe bacșișul lăsat, Ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici anunță că a decis să renunțe la impozitarea bacșișului.

Decizia vine la doar o săptămână de la intrarea în vigoare a ordonanței care reglementa impozitarea bacșișului în România.

Eugen Teodorovici, a anunţat că bacşişul nu va mai fi impozitat, prevederile intrate în vigoare în urmă cu doar o săptămână urmând a fi eliminate din ordonanţa de urgenţă a Guvernului, până cel târziu la 1 iunie.

“Din păcate nu se poate reglementa în toate speţele sale”, a spus Teodorovici, referindu-se la impozitarea bacşişului.

Ministrul a anunţat însă că de la 1 ianuarie 2016 va fi introdus impozitul forfetar. El a precizat că introducerea impozitului forfetar va fi aprobată de Parlament.

“Solicitările au fost de amânare a taxării bacşişului sau de anulare a lui. Am decis de comun acord eliminarea taxării. Vom introduce probabil de la 1 ianuarie anul viitor un impozit forfetar. (…) Există un proiect în Parlament care se află la Camera Deputaţilor în acest moment şi vom încerca să introducem în Codul Fiscal prevederile acestui impozit forfetar dupa ce patronatele din turism se vor mai uita pe text încă o dată”, a spus Teodorovici.

El a precizat că, deşi taxarea bacşişului a fost introdusă la solicitarea mediului de afaceri, aplicarea acestuia ar fi extrem de dificilă.

Anunțul vine, după ce vineri, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a sesizat Curtea Constituţională, în privinţa ordonanţei de urgenţă 8/2015 care reglementează, printre altele, şi fiscalizarea bacşişului. Potrivit Avocatului Poporului, actul normativ contravine, în integralitatea lui, prevederilor Constituţiei, deoarece afectează accesul liber la justiţie, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică de a obţine repararea pagubei, restrânge exercitarea unor drepturi şi libertăţi, precum şi libertatea economică.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 8/2015 modifică şi completează mai multe acte normative, prevăzând printre altele legiferarea bacşişului, care va fi evidenţiat pe un bon fiscal separat.

Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici, precum şi restul dat de vânzător clientului şi nepreluat de acesta în mod voluntar. Bacşişul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.

Prima prevedere din ordonanţă contestată de Avocatul Poporului se referă la amenzile primite de agenţii economici în cazul neemiterii bonurilor fiscale pentru serviciile prestate sau pentru bacşişuri, în condiţiile în care actul normativ prevede că sumele nu vor fi restituite chiar dacă procesul verbal de contravenţie este desfiinţat de instanţă.

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a cerut, vineri, demisia ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici şi restituirea sumelor cheltuite de firme în cazul impozitării bacşişului,.

”Operaţiunea Bacşişul”, pusă în practică de ministrul Finanţelor şi comandată de premierul Victor Ponta, este o nouă mostră de incompetenţă, rea-credinţă şi absurd a acestui Guvern, fără cap şi fără busolă. Nu trebuie să fii laureat al premiului Nobel în economie pentru a înţelege că impozitarea bacşişului, în forma reglementată de premierul Victor Ponta, nu ar fi adus beneficii semnificative la bugetul de stat. Şi celelalte efecte reale ale Ordonanţei Bacşişul erau eminamente negative. Incapacitatea Guvernului de a colecta veniturile din taxe şi impozite a fost suplinită de această măsură neaplicabilă. Ideea de a impozita bacşişul este o urmare firească a lipsei de curaj a premierului de a se apropia de marii evazionişti. Aceasta este filosofia acestui partid şi a liderului său: slab cu cei puternici, viteaz cu cei fără apărare. Aşa au ajuns, peste noapte, chelneriţele, frizerii, coafezele, băieţii de la livrări, taximetriştii şi alţi angajaţi în domeniul serviciilor publice duşmanii economiei naţionale”, a transmis Alina Gorghiu.

Copreședintele PNL susține că ”ordonanţa ”Bacşişul” a fost o invenţie sută la sută românească, fără echivalent în Uniunea Europeană, în fapt, un experiment stupid, pe banii şi nervii mediului de afaceri şi ai consumatorilor”.

610 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*