Contribuabilii din 18 județe și din București au acces la Spațiul Privat Virtual 

loading...

Contribuabilii persoane fizice administraţi de către Direcțiile Generale Regionale de Finanțe Publice Ploiești, Timișoara și Iași își vor putea verifica electronic propria situație fiscală, începând din 2 decembrie 2014, de la ora 10.30.

datorii fisc online - spatiu privat virtualSpațiul Privat Virtual, aplicație prin care contribuabilii pot comunica online cu administrația fiscală, a fost extinsă astăzi și va fi disponibilă şi pentru contribuabilii persoanele fizice cu domiciliul fiscal în Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui,  Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova, Teleorman, Arad, Caraş-Severin, Hunedoara, Timiş.

Spațiul Privat Virtual a fost lansat începând cu data de 15 septembrie și a funcționat ca proiect pilot pentru contribuabilii persoane fizice din București și Ilfov.

“Administrația fiscală trebuie să aibă o nouă abordare în relația cu contribuabilul bazată pe respect, flexibilitate şi deschidere, motiv pentru care încurajăm interacțiunea online dintre fisc și contribuabil”, a declarat ministrul finanțelor publice, Ioana-Maria Petrescu.

Serviciul Spațiul Privat Virtual este un proiect realizat de către specialiștii din MFP și ANAF, pentru care, până în acest moment, nu au fost alocate resurse bugetare suplimentare.

Pentru a accesa „Spaţiul privat virtual”, persoanele fizice din București şi judeţele indicate mai sus se vor putea identifica electronic prin certificate digitale calificate sau  prin credenţiale de tip nume/parolă însoţite de coduri de autentificare de unică folosinţă.

Comunicarea electronică în Spațiul Privat Virtual se face atât dinspre contribuabil către ANAF, cât și dinspre organul fiscal către contribuabil. Contribuabilii au acces la următoarele informații privind propria situație fiscală:

  • Soldul obligațiilor neachitate
  • Decizia de impunere anuală (începând cu 2013, emisă anul acesta)
  • Nota privind obligațiile de plată, care se poate prezenta fie la Trezorerie pentru a efectua plata, fie informațiile din cuprinsul acesteia pot fi utilizate pentru a efectua plata online.
  • Informațiile cuprinse în declarația 112 – respectiv sumele declarate de angajator pentru contribuțiile de asigurări sociale în funcție de veniturile realizate.

Începând de anul viitor, proiectul va fi dezvoltat la nivel naţional și se vor extinde categoriile documentelor şi informaţiilor comunicate spre și dinspre contribuabili. Persoanele fizice se vor putea  identifica şi cu alte tipuri de credenţiale cum sunt telefonul mobil sau cardul de sănătate.

Serviciul va fi dezvoltat treptat, în baza unui calendar ce urmează să fie finalizat în luna decembrie 2015.

Spațiul Privat Virtual este primul serviciu electronic pus în funcțiune în România, prin intermediul căruia o persoană fizică își va putea consulta online propria situație fiscală. Persoanele fizice care se vor înregistra în sistemul electronic vor avea la dispoziție adrese de email și numere de telefon ale Direcției asistență contribuabili din cadrul ANAF pentru a cere explicații cu privire la obligațiile de plată sau pentru a solicita alte informații.

De la lansarea SPV pentru București și Ilfov, au fost aprobate în cadrul aplicației electronice aproximativ 3.000 de cereri și au fost solicitate și descărcate peste 8.850 de documente.

623 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*