Breaking news

CFR și-a redus datoriile față de bugetul de stat cu 13% în primul trimestru

loading...

În urma efectuării plăţilor pentru contribuţiile obligatorii către bugetul consolidat, CFR SA şi-a redus datoriile cu 13% în primul trimestru, de la 620 milioane lei la 540 milioane lei.

cfr calatoriÎn ceea ce priveşte sumele neplătite prin procedura stopaj la sursă, CFR SA este în prezent la zi cu sumele reprezentând plata contribuţiilor sociale aferente anagajatorului.

Reducerea arieratelor este una dintre priorităţile planului nostru de management, pentru transformarea pozitivă a companiei, fiind totodată şi un angajament asumat în faţa finanţatorilor internaţionali” a declarat Dimitris Sophocleous, director general al companiei.

Echipa managerială continuă programul de eficientizare a activităţii companiei prin aplicarea de măsuri concrete care să contribuie la diminuarea arieratelor şi la creşterea veniturilor proprii ale companiei, cum ar fi reanalizarea actualelor tarife percepute pentru închirierea spaţiilor şi a terenurilor din patrimoniul privat al companiei, demararea procedurii de recrutare a noului management şi, nu în ultimul rând, recuperarea datoriilor de la operatorii de transport feroviar.

Ne menţinem anagajamentul în faţa acţionariatului şi a instituţiilor financiare internaţionale pentru a implementa cu celeritate şi eficienţă planul de management care va reuşi transformarea pozitivă a CFR SA”, a adăugat managerul companiei.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata