Breaking news

Bugetul de stat pe 2014, votat în Parlament

loading...

Parlamentul României a adoptat, miercuri, bugetul de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pe anul 2014. Băsescu anunță că retrimite bugetul înapoi.

bugetul de stat pe 2014Pe repede înainte, cu viteza luminii, parlamentarii USL au votat bugetul de stat pe 2014.

Deputaţii şi senatorii s-au grăbit şi au reuşit să voteze toate articolele în doar zece ore.

Însă graba strică treaba, întrucât președintele Băsescu le-a transmis oficială că va respinge bugetul și că vor fi nevoiți să-l mai ia odată la purecat.

Bugetul de stat a fost adoptat în prezența premierului Ponta și a miniștrilor, cu 346 voturi “pentru”, 49 de voturi “împotrivă” şi 7 abţineri, iar bugetul asigurărilor sociale de stat a întrunit 347 voturi “pentru”, 49 de voturi “împotrivă” şi 7 abţineri.

Proiectul bugetului de stat a fost dezbătut într-o singură zi, deputaţii lucrând marţi de dimineaţă până la miezul nopţii, iar parlamentarii PPDD s-au retras de la dezbateri, dar au participat la vot.

Iar Victor Ponta l-a rugat doar să o facă rapid, să nu aştepte expirarea termenului de 20 de zile.

După votul din plen, Ponta le-a mulțumit celor care au votat bugetul cât și celor care s-au opus, precizându-le că o să se mai vadă odată, pentru că Băsescu retrimite bugetul.

După vot, deputatul PDL Cezar Preda a precizat, de la tribună, că PDL a votat împotrivă pentru că este un buget “al evazioniştilor”, “al stângii nereformate” şi al USL, arătând că puterea ar putea intra în Cartea recordurilor cu un buget votat în 20 de ore: Domnule prim-ministru, singurul lucru pe care l-aţi reuşit cu acest buget în faţa Europei este că puteţi intra în Cartea recordurilor, aţi făcut un buget contra cronometru, în 20 de ore aţi aprobat un buget al unei ţări mari, responsabile şi care trebuie să fie o ţară cu responsabilitate în UE, şi nu o ţară miloagă care creşte taxele şi nu-şi încasează veniturile. Pentru acest motiv veţi plăti, domnule prim-ministru, indiferent câte minciuni veţi spune românilor în continuare.

El a mai spus că bugetul de stat pe anul viitor “nu este un buget al românilor, ci pentru USL şi pentru campania electorală a Uniunii de anul viitor”.

Pensiile vor creşte anul viitor cu 3,76%, iar salariul minim va ajunge la 900 de lei, în două tranşe. De asemenea, la jumătatea anului este posibil ca CAS să scadă cu 5 puncte procentuale.

Şeful Guvernului a anunţat că bugetul pe 2014 are ca priorităţi Agricultura, spijinirea categoriilor speciale şi achitarea drepturilor salariale obţinute în instanţă în urma tăierilor ilegale ale guvernului Boc.

Traian Băsescu a are la dispoziție 20 de zile pentru a promulga legea bugetului sau să o trimită înapoi la Parlament pentru reexaminare. Dacă face acest lucru după 20 de zile, bugetul de stat nu va intra în vigoare la 1 ianuarie 2014.

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata