Bosch Rexroth a primit un ajutor de stat de 16,6 milioane de euro

loading...

Ministerul Finanțelor Publice a aprobat un ajutor de stat în valoare de 16,6 milioane euro societății Bosch Rexroth pentru realizarea unei investiții cu o valoare de peste 33 de milioane euro în extinderea capacităților de producție de subansambluri electronice pentru autovehicule în locația sa de la Blaj din județul Alba.

bosch - ajutor de statProiectul va genera peste 568 de locuri de muncă și contribuții directe la bugetul de stat și bugetul local de aproximativ 19 milioane de euro.

Acesta este primul acord pentru finanțare emis în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014, schemă de ajutor de stat pentru dezvoltare regională având ca obiectiv stimularea investițiilor în active fixe de înaltă tehnologie cu impact major în economie. Finanțările pe această schemă sunt disponibile începând cu luna noiembrie 2014, bugetul anual alocat fiind de peste 100 milioane euro.

“Vom continua să utilizăm măsurile de sprijin de tipul ajutorului de stat pentru a încuraja investițiile viabile, care creează noi locuri de muncă. Vom lansa noi scheme de ajutor de stat, iar pe cele existente le vom modifica pentru a facilita accesul la aceste finanțări. De asemenea, vom reduce și plafoanele de finanțare pentru ca și firmele mici să aibă acces la aceste finanțări”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

Grupul Bosch a intrat pe piața românească în anul 1994. Până în prezent grupul a realizat investiții în valoare de aproximativ 180 milioane de euro și are 2.400 de angajați.

Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii și servicii. Conform cifrelor preliminare, în anul 2014, cei aproape 290.000 de angajați la nivel mondial au generat vânzări de 48,9 miliarde de euro. Grupul Bosch este structurat în patru sectoare de activitate: soluții pentru mobilitate, tehnologie industrială, bunuri de larg consum, energie şi echipamente pentru construcţii.

736 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*