Banca Națională se opune majorării TVA

loading...

BNR se opune oricărei majorări a TVA, argumentând că oricum colectarea este deficitară şi că o astfel de măsură ar împiedica relansarea economiei şi ar creşte aberant preţurile.

bnr05_b”BNR se opune majorării TVA. Probabil că se gândesc că vor rata ţinta de inflaţie al doilea an consecutiv în perioadă de recesiune. Banca centrală argumentează că o astfel de măsură nu ar ajuta bugetul, pentru că încasarea este oricum deficitară şi s-ar îngreuna relansarea economiei. Cel mai probabil nu va fi o decizie privind TVA, va fi amânată pentru următoarea evaluare” , au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.

Experţii FMI sunt mai degrabă în favoarea creşterii cotei unice, decât pentru introducerea unei impozitări progresive pe venituri şi salarii. Reprezentanţii instituţiei financiare internaţionale cred că o cotă progresivă va aduce încasări mai mici la buget, întrucât salariile mari sunt puţine şi pot scoase mai uşor din zona de impozitare.

Pe de altă parte, aceleaşi surse spun că, fără măsuri suplimentare de creştere a veniturilor, deficitul va depăşi chiar şi nivelul maxim acceptat de FMI, de 6,9% din PIB, întrucât concedierile din sectorul bugetar şi reducerile de cheltuieli nu vor putea acoperi influenţa negativă a ajustării în scădere a PIB.

Bugetul pe acest an a fost construit pe un deficit de 5,9% din PIB, în condiţiile unei creşteri economice de 1,3% şi având ca bază un PIB pe 2009 mai mare decât cel publicat ulterior de Institutul Naţional de Statistică.

FMI a anunţat înainte de începerea discuţiilor privind a patra evaluare a acordului stand-by că a modificat prognoza de creştere economică a României în acest an de la 1,3% la 0,8%.

220 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*