Controlul căldurilor la cățea

loading...

Cățeaua este un animal care manifestă sezonier estru(călduri), într-un sezon reproductiv manifestând un singur ciclu sexual. Particularitățile ciclului sexual la cățea derivă din lungimea relativ mare a acestuia, în totalitate, și cu suprapunerea parțială a unor stadii ale ciclului estral, situație care face dificilă și imprecisă identificarea clinică a stadiilor și creează mari probleme crescătorilor și medicilor veterinari practicieni.

dalmatieniCiclul sexual la cățea cuprinde patru stadii și anume:

proestrul reprezinta debutul fazei foliculare sau al căldurilor, vulva este tumefiată și prezintă secreții genitale cu aspect sanguinolent. Înca din acest stadiu, masculii sunt atrasi de femela în calduri pe care încearca sa o monteze. De regulă, în proestru, femela nu acceptă monta.

estrul se caracterizează prin reducerea și clarificarea secrețiilor genitale exteriorizate la nivelul vulvei. În acest stadiu se produce ovulația. Acum, femela adoptă poziția de montă, ridică și deviază lateral coada, acceptând monta. Masculii sunt atrași de femela în estru datorită feromonilor sexuali.

metestrul –  În acest stadiu se realizează nidația și se desfășoară în continuare gestația, fătarea și lactația sau, în anumite cazuri, pseudogestația.

anestrul reprezintă perioada de liniște sexuală deplină, fără semne clinice. În acest stadiu se pot face castrări chimice sal chirurgicale.

În ultimii ani tot mai mulți proprietari apelează la anticoncepționale pentru amânarea și sau suprimarea căldurilor la cățele. Majoritatea anticoncepționalelor folosite pentru controlul chimic al estrului sunt hormoni steroizi, de regulă sintetici. Activitatea acestor compuși se bazează în principal pe efectul lor antigonadotrop la nivel hipofizar și hipotalamic. Însă folosiți pe timp îndelungat și necontrolat au efecte secundare nedorite cu  ar fi piometru, pseudogestațieși aparitia de noduli mamari.

O alternativă la castrarea chimică o reprezintă castrarea chirurgicală, măsură ce presupune scoaterea ovarelor și sau a uterului, cățeaua devenind sterilă definitiv. Înainte de a administra cățelei dumneavoastră un tratament hormonal împotriva căldurilor consultați medicul veterinar pentru a decide împreună care este cea mai bună soluție pentru câinele dumneavoastră.

1810 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*