Comportamentul animalelor

loading...

Viaţa animalelor, comportamentul lor au constituit enigme pe care omul a încercat încă din antichitate să le cunoască şi să le explice. Aristotel a fost primul filozof care a reuşit să înţeleagă că organizarea materiei vii are un scop anume şi că toate activităţile desfăşurate de animale sunt justificate de o motivaţie internă.

a134_lionActivitatea creierului la mamiferele domestice este suficient de intensă încă din primele ore de viaţă, fapt care permite nou-născuţilor să se orienteze în spaţiu şi să se integreze în habitat.  Animalele dispun de memorie imediată sau de scurtă durată, de câteva zeci de minute. Baza materială, fiziologică a comportamentului animal este actul reflex. Alături de structurile nervoase, elementul hormonal joacă un rol deosebit de activ în formarea comportamentului animal. Hormonii sexuali, de exemplu, ţin sub dependenţa lor comportamentul agresional şi de dominanţă. Funcţia hormonilor este de a pregăti animalul pentru desfăşurarea comportamentului sexual. Hormonii afectează intensitatea imboldurilor, nivelul stărilor motivaţionale. Animalele castrate sunt (de obicei) mai docile decât cele cu glande sexuale în funcţiune. Dacă operaţia de castrare a fost efectuată la vârstă tânără, agresivitatea dispare complet, dar dacă a survenit la o vârstă mai înaintată ea mai păstrează un anumit grad de intensitate. Prolactina elaborată în organism, sub acţiunea factorilor externi (lumină, temperatură) şi interni (hormoni hipofizari), va declanşa comportamentul matern. Păsările bunăoară, vor adopta o atitudine caracteristică de căutare a unui loc propice pentru construirea cuibului, de clocire a ouălor şi îngrijire a puilor, toate aceste activităţi fiind veritabile acte comportamentale şi nu simple reacţii fiziologice.

La om ca şi la animale au fost descrise două tipuri de acte reflexe: înnăscute (necondiţionate) şi dobândite (condiţionate). Reflexele înnăscute (somatice, vegetative, motorii, secretorii) se transmit ereditar, se întâlnesc la animalul nou născut încă de la fătare, sunt foarte stabile şi caracteristice speciei.

Toate fiinţele vii (mai puţin omul) îşi desfăşoară viaţa după un scenariu impus de două programe:

  • unul ereditar, datorat codului genetic, care cuprinde întreaga experienţă filogenetică a speciei din care organismul face parte;
  • un al doilea program, stocat în creier, care reprezintă volumul cunoştinţelor acumulate de individ în urma confruntării sale cu mediul ambiant.

Comportamentul are aşadar o dublă cauză: exogenă şi endogenă, în măsura în care este dependent de factorii stimulatori externi, dar şi de factori interni, capabili să declanşeze şi să justifice în acelaşi timp apariţia unei motivaţii, (unei pulsiuni).

Deosebit de importantă pentru comportamentul animalelor este motivaţia, care este un proces din interiorul creierului, extrem de complex şi insuficient cunoscut. În psihologia umană prin motivaţie se înţelege mobilul acţiunii şi al conduitei. În etologie, motivaţia reprezintă dispoziţia de acţiune (action readiness), pregătirea sau tendinţa unui animal de a executa un anumit comportament. Cunoaşterea gradului de motivare pentru desfăşurarea unui anumit comportament este foarte importantă, nu numai sub aspect teoretic, dar mai ales pentru multiplele aplicaţii în creşterea animalelor.

Animalele nu se comportă ca nişte automate, în sensul că la apariţia unui semnal-cheie să se producă un anume efect, pe cale reflexă. Ele primesc o multitudine de semnale şi informaţii pe baza cărora se stabileşte o reprezentare complexă asupra mediului, care ne este puţin cunoscută.

Stimulii sunt reprezentaţi de informaţiile recepţionate de către organisme din mediul înconjurător prin organele senzoriale. Deşi există şi stimuli interni (endogeni), atunci când nu se precizează provenienţa acestora, prin cuvântul stimul se înţelege stimul extern. Organismul animal primeşte în permanenţă, din mediul său de viaţă, numeroase informaţii prin stimulii fizici, chimici sau biologici.Alături de reflexe şi motivaţii şi la animale există anumite forme de inteligenţă, care se manifestă prin sesizarea unei relaţii noi între anumiţi factori ai mediului ambiant, aceasta putând conduce individul la atingerea unui anumit scop. Inteligenţa presupune intuiţia şi unii oameni de ştiinţă consideră că este mai potrivit să considerăm inteligenţa animalelor ca o intuiţie utilă.

Instinctul este un complex de reflexe înnăscute, care apar la diverşi stimuli externi şi exprimă o tendinţă înnăscută de comportare (pulsiune), caracteristică speciei şi cu rol important în adaptare, apărare, hrănire şi reproducere. Instinctul este un comportament mai mult sau mai puţin rigid, cuprinzând anumite sindroame sau tipare comportamentale, în coordonare sincronă sau succesivă.

2615 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*