Spectacol “Harta” la Bucureşti

loading...

Wrong Movement Dance Co. (Atena, Grecia) va prezenta spectacolul de dans-teatru ‘Harta’ in zilele de 9 şi 10 ianuarie, la Sala Ronda a Centrului Național al Dansului – Bucuresti (CNDB) de la ora 19.00.

‘Harta’ este numele proiectului iniţat de coregraful grec Konstantinos Mihos. Proiectul a debutat la Atena, în decembrie 2008, şi la el au luat parte dansatori din Grecia, Albania, Bulgaria, România şi Serbia. Din septembrie 2009, păstrând planul originar, proiectul călătoreşte prin tările din Balcani, prilejuind întâlniri creatoare şi schimburi de idei în cadrul comunităţilor artistice locale.  Bucurestiul este unul dintre aceste popasuri, după Sofia (septembrie 2009). Următoarea întâlnire va avea loc la Belgrad tot în acest an. La încheierea acestui turneu, va fi organizată o reprezentaţie la Atena, care îi va reuni pe dansatorii din ţările în care au avut loc seminariile-spectacole. Timp de 10 zile, Konstantinos Mihos lucrează la CNDB cu un grup de dansatori-actori-studenţi români care, alături de dansatorii greci, vor participa la spectacolul din zilele de 9 şi 10 ianuarie. ‘Harta’ este principala lucrare publicată de Rigas Velestinlis-Fereos (sec. XVIII). ‘Harta’ reprezenta detaliat Peninsula Balcanică, punând în lumină viziunea de pioner a lui Rigas cu privire la o confederaţie balcanică paşnică, liberă şi democratică, în care toate religiile şi națiunile îşi pot afla un loc. ‘Harta’ nu este o spectacol a căui figură centrală este Rigas Velestinlis. Proiectul se raportează la el ca la un pivot pentru un proces deconstructivist care are drept teme principale istoria, identitatea, cultura comună, opresiunea, așa cum este ea percepută pe trupul cetăţenilor din Balcani.  Proiectul este finanțat de Ministerul Culturii din Grecia, susținut de Fundația Culturala Greacă şi găzduit de CNDB. Intrarea este gratuita.

Ana Nedelcu

750 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*