Porți deschise la Foișorul de Foc în Noaptea Muzeelor

loading...

Muzeul Naţional al Pompierilor, unitate aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă va susţine şi în acest an proiectul european – NOAPTEA MUZEELOR  – iniţiat de către Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa.

Noaptea Muzelor la Foisorul de FocEvenimentul, devenit tradiţie, se organizează în contextul Zilei Internaţionale a Muzeelor şi se bucură de participarea a mii de unităţi muzeistice din Europa.

Activitatea, ce se va derula în intervalul 16.05 (ora 17.00) – 17.05. (ora 01.00), constituie un bun prilej pentru ca toţi cei care doresc să se familiarizeze cu file din istoria pompierilor militari să poată viziona, în regim gratuit, exponatele regăsite în acest emblematic edificiu istoric.

Muzeografii vor însoţi vizitatorii printre exponatele care stau mărturie tradiţiei îndelungate a pompierilor români, documente, machete, diverse uniforme şi tehnică de stins incendii pe care luptătorii cu focul le-au utilizat de-a lungul timpului în misiunile de salvare.

În parcul din faţa Muzeului vor fi amplasate o pompă manuală model 1887 şi trei autospeciale moderne de intervenţie, cu echipajele aferente, expuse publicului vizitator, în intervalul orar 17.00 – 23.00.

Totodată, atmosfera participanţilor la evenimentul nostru va fi întreţinută de fanfara militară a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Dealul Spirii” Bucureşti-Ilfov.

1097 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*