Alexa Visarion, Paul Chiribuță și Catrinel Dumitrescu își doresc să preia conducerea Teatrului “Maria Filotti” din Brăila

loading...

Alexa Visarion, Paul Chiribuță și Catrinel Dumitrescu sunt cele trei personalitați care-și doresc să preia funcția de director al Teatrului “Maria Filotti” din Brăila. 

teatru brailaDupă o perioadă furtunoasă pentru dramaticul brăilean, nume mari ale lumii teatrale și-au declarat disponibilitatea de a conduce Teatrul “Maria Filotti”.  În acest moment toată lumea își îndreaptă privirile către primărie, de la care se așteaptă bună credință, echidistanță și corectitudine în organizarea concursului pentru funcția de manager.

În urma evaluării activității actualului director, Mircea Bodolan, comisia i-a acordat nota 3,68. Atfel, în scurtă vreme, va fi organizat un concurs pentru această funcție, iar candidații își vor putea depune dosarele, în vederea desemnării.

Cele trei personalități menționate își doresc să preia frâiele instituției, sub condiția imperativă a unei bune colaborări cu autoritățile locale. Din discuțiile purtate de exclusivnews.ro rezultă că la Brăila există susținere pentru fiecare dintre cei trei oameni de teatru – ori din partea actorilor, ori din partea primăriei – însă fără a exista opinii unanime. Singura dorință si solicitare categorică, venită într-o singură voce din partea actorilor, a publicului și a presei, este ca dramaticul brăilean să revină în competiția cu marile teatre din România și din Europa, printr-un management profesionist și prin spectacole valoroase.

Teatrul “Maria Filotti” a cunoscut o perioadă de efervescență artistică în timpul directoratului doamnei Veronica Dobrin, între 2000 și 2009. După mandatele acesteia au apărut scandaluri în presa locală și națională din cauza conflictelor dintre directorii care au urmat.

În momentul de față director interimar pentru coordonarea activităților artistice este regizorul Radu Nichifor. Acesta a fost propus chiar de colegii săi actori și se pare că este foarte iubit de majoritatea oamenilor din Teatrul “Maria Filotti”. Din păcate, exclusivnews.ro nu a reușit să afle de la domnul regizor dacă va candida la concurs.

alexa visarionAlexa Visarion

Unul dintre oamenii care au avut amabilitatea să ne vorbească despre intențiile dumnealui a fost domnul Alexa Visarion: “Deocamdată eu nu cunosc detalii despre organizarea concursului pentru postul de director. Am avut o discuție cu domnul Bujor Macrin în urmă cu 4 – 5 săptămâni, iar domnia sa spunea că avea să urmeze această procedură de înființare a unei comisii de evaluare. Ieri am aflat că activitatea domnului Mircea Bodolan a fost evaluată. Domnul Mircea Bodolan a fost unul dintre studenții mei și am cu dumnealui relațiile colegiale și umane cele mai firești.

În ceea ce privește teatrul din Brăila, eu mă înscriu la concurs doar dacă mă invită cineva. Dacă oamenii care ocupă funcții publice, care au putere de decizie și care pot acorda susținere financiară teatrului, doresc să mă cheme să stabilim anumite principii, să vorbim despre un program, despre proiecte. Eu aș participa la concurs doar dacă aș avea sprijinul comunității si al teatrului, altfel de ce aș face asta? Nu directoratul mă interesează, ci m-ar onora responsabilitatea de a duce Teatrul «Maria Filotti» acolo unde merită cu adevărat.

Nu știu ce s-a întâmplat în mandatul domnului Mircea Bodolan. Însă teatrul din Brăila merită să aibă din nou o perioadă de glorie, să fie în mișcarea teatrală de frunte din România. Eu am lucrat la Teatrul «Maria Filotti»  în diferite etape ale acestei instituții și m-am simțit bine alături de oamenii de acolo. Sunt actori valoroși. Dacă cineva de acolo ar fi interesat de mine, în acest caz aș fi și eu interesat. Am putea face din nou o deschidere spre București și spre Europa. Am putea pune bazele unor cursuri și workshop-uri de actorie și regie. Aș vrea să se nască la Brăila acel teatru pe care l-am respectat și-l respect.

paul chiributaPaul Chiribuță

Întrebat dacă își va depune din nou dosarul pentru funcția de manager, profesorul Paul Chiribuță a declarat: “De data aceasta răspunsul meu este un… da prudent. Situația s-a modificat și necesită o analiză atentă a evenimentelor și a așteptărilor care s-au născut.” Referitor la obiectivele domniei sale, Paul Chiribuță spune: “Pentru moment obiectivul principal ar fi ca teatrul să recâștige un ritm normal de lucru, pregătindu-se pentru performanță.”

Exisă locuri în care te simți bine, chiar dacă nu găsești întotdeauna explicații satisfăcătoare. Am aici prieteni, dar ceea ce contează în primul rând este credința că Teatrul «Maria Filotti» este «croit» pentru excelență“, declară profesorul Paul Chiribuță despre dramaticul brăilean.

Fotografii realizate de Radu Aramă.

65428_355369064556681_1365931367_n

 

552265_355688704524717_1743757101_n

 

554804_300891280004460_1517770447_n

 

547337_331137980313123_1513735077_n

 

251885_311314205628834_1214676906_n

 

1282 0
loading...
No Comment

Lasă un comentariu

*

*