Gustul dulceag și plasarea antigelului la întâmplare, fac ca animalele de companie din curiozitate să ingere toxicul și să se otrăvească.

Etilenglicolul în sine nu este toxic, dar este metabolizat în organismul animal în câteva substanțe chimice extrem de toxice care sunt responsabile de efectele sale potențial letale.

Etilenglicolul este un lichid incolor, siropos, slab volatil, gust dulce, solubil în apă, alcool și acetonă. Este utilizat in compozitia antigelului dar și al unor solvenți industriali.

96% din pisicile care au consumat antigel au decenda în timp ce la câine mortalitatea este de circa 70%.

Toxicul se absoarbe rapid, atingand concentrația maximă în sânge la 4 ore de la ingestie și se distribuie la toate țesuturile, mai ales în creier
Este de ajuns ca un câine să ingere 5 ml de antigel per greutate corporală ca să poată duce la deces.

În timp ce la pisică, 2 ml per kg copr este doza letală. Păsările par a fi mai rezistente, 7-8 ml/kg corporală ca să ducă la mortalitate.

Diagnosticul se stabilește pe baza semnelor clinice, care a par în primele 1-4 ore precum ataxia, tahicardia, polidipsie, poliurie, polipnee, tremurături, hiperexcitabilitate, fiind urmate de anorexie, vomă, depresie, hipotermie, mioza, convulsii, tulburari de ritm cardiac.

Confirmarea diagnosticului se face în baza examenului de laborator prin probe de sânge și urină.

La examenul sângelui vom constata un pH < 7, creșterea azotului ureic, hiperkalemie, hiperfosfatemie, hiperglicemie.

Prin examenul urinei se evidențiază cristalurie masivă cu oxalat de calciu și acid hipuric

Examenul histopatologic evidențiază infiltrat inflamator, necroză hemoragică în corticala renală și necroza epiteliului tubular.

Întodeauna prognosticul este unul grav atunci când sau instalat semnele clinice nervoase și digestive.

În funcție de momentul în care animalul a fost adus la medic se stabilește conduita terapeutică. În principal se urmărește eliberarea căilor respiratorii, realizarea unui port venos pentru hidratare și stimulare a urinării. Administrare de barbiturie atunci când apar formele nervoase.

Boala începe prin pierderea matricei cartilajului și progresează spre fisură, eroziune a cartilajului, scleroză subcondrală, producere de osteofite și usșoară inflamație sinovială.

Inevitabil acest lucru duce la pierderea mobilității cartilajelor moi ce acoperă și protejează osul în articulațiile mobile. Cartilajele nu au nervi, astfel că atunci când se ating nu cauzează durere. Însă, după ce cartilajul se distruge, osul rămâne expus și astfel apare durerea, întrucât oasele sunt inervate.

Primul simptom ce apare la animalele cu această afecțiune, este un mers șchiopătat. Cânele se deplasează cu dificultate, încercând să-și susțină greutatea pe picioarele sănătoase. Arecțiunea poate duce pe termen lung la atrofierea musculaturii la membrul afectat, datorită lipsei de mobilitate.

Câinele se ridică cu dificultate, urcă și coboară scările foarte greu, pare abătut iar pofta de mâncare scade.

Unii câini își pot linge sau mușca zonele dureroase, pe când alții vor căuta locurile calde și moi pentru somn care să le atenueze durerile.

Diagnosticul se stabilește în urma unei consultații efectuate la medicul veterinar, cât și în urma unei radiografii articulare.

În funcție de gravitatea bolii se poate aplica un tratament medical, paleativ, sau unul chirurgical pentru înlocuirea articulației.

În momentul când ați observat astfel de simptome la câinele dumneavoastră este bine să mergeți la o consultație de specialitate pentru a se aplica un tratament cât mai rapid cu putință. Orice zi de amânare nu face decât să fie în detrimentul sănătății animalului dumneavoastră.

Dr. Sebastian Popescu

Menținerea unei danturi sănătoase la animalul de companie se poate realiza respectând câteva reguli de bază privind hrana pe care o administrăm zilnic prietenului necuvântător. Până la vârsta de șase luni câinii și pisicile au dentiție de lapte, după vârsta de șase luni aceasta se schimbă și devine permanentă. Astfel că, primul control al dinților ar trebui făcut în jurul vârstei de 5 luni, pentru a depisa eventualele probleme cu schimbarea dinților.

Pentru eliminarea resturilor de mâncare rămase printre dinți, este bine ca în fiecare zi să îi dăm ceva de ros câinelui. Un os din piele presată, papucei din piele de vită, dental stiks-uri, paragoane din amidon în formă de stea, toate acestea pot face parte din alimentația zilnică a câinelui dumneavoastră. Astfel reușim să îndepărtăm resturile de mâncare care contribuie la dezvoltarea plăcii bacteriene, care conduce la mirosul urât al gurii cât și la formarea tartrului dentar.

O soluție eficientă pentru a curăța dinții necuvântătoarelor o reprezintă periajul dentar cu pastă de dinți specială. Acest lucru se poate facă doar dacă am obișnuit câinele sau pisica cu periajul încă de la vârsta de 6 luni.

Afecțiunile la nivelul gurii se manifestă inițial prin gingivită, miros neplăcut, infecții iar mai apoi tartru care duce la formarea cariilor și pierderea dinților. Infecțiile dentare netratate la timp permit bacteriilor să pătrundă prin sânge în restul corpului și să afecteze alte organe precum inima, ficatul sau rinichii.

Dacă observați că animalul dumneavoastră are probleme cu masticația, prezintă miros urât al gurii, refuză să mai mănânce hrană uscată, stă mai tot timpul cu gura deschisă, inapetenta sau lipsa poftei de mancare, sau mișcarea exagerată limbii sau a mandibulei, clăntanitul dinților, este clar că o vizită la medicul veterinar este imeprios necesară.

În funcție de stadiul afecțiunii dentare se poate recurge în cazurile ușoare la un tratament cu antibiotice, antiinflamatorii și un spray care să distrugă bacteriile din cavitatea orală. Dacă tartrul este extins pe majoritatea dinților cât și subgingival, este nevoie de un detartraj profesional realizat sub anestezie generală.

Pentru a se evita refacerea tartrului, este recomandat ca animalul să beneficienze de o alimentație cu hrană dietetică pentru afecțiunea orală. Altfel, riscați ca în scurt timp tartrul să se depună din nou pe dantură și să fiți nevoiți să repetați procedeul stomatologic la cabinetul veterinar.

Și de această dată, prevenția este cea mai bună soluție atât sub aspect medical cât și financiar. Introduceți în hrana animalului dumneavoastră dietele orale cu ajutorul cărora câinele și pisica își pot menține dantura curată și sănătoasă. Toate acestea asociate cu o vizită periodică la medicul veterinar, vă scutesc de problemele nedorite manifestate prin respirație urât mirositoare cât și probleme de alimentație.

În funcție de ceea ce mănâncă, animalul dumneavoastră poate avea sau nu probleme cu tranzitul intestinal. O alimentație preponderent pe bază de hrană uscată, gen crochete, cu un aport de apă insuficient poate fi una din cauzele constipației. La pisici, părul pe care acestea îl ingeră în procesul de toaletare zilnică creează smocuri de păr ce blochează tranzitul intestinal. De asemenea glande anale blocate sau inflamate cât și prostata mărită pot fi cauze frecvente care duc la apariția constipației.  În unele cazuri, constipația poate fi produsă de o tumoră intestinală, o fractură pelvină sau de ingerarea de nisip sau obiecte de mici dimensiuni. Megacolonul idiopatic, o afecțiune a mușchilor rectali poate duce la apariția constipației.

Vă puteți da seama cu ușurință dacă pisica dumneavoastră este constipată în momentul când merge foarte des la tăvița cu nisip, însă nu elimină nimic, se forțează și plânge în momentul în care să elimine conținutul intestinal, agitație, scade apetitul, pierde în greutate și chiar vomă.

La câini se poate observa o agitație permanentă, plânset în momentul în care se pregătește să își facă nevoile. De asemenea constipația poate fi parțială, cu eliminarea unei cantități mici de fecale ce sunt uscate și deseori coafate(acoperite de mucilagii) și chiar cu strii de sânge.

Tratamentul constipației la câine și pisică se aplică în funcție de natura acesteia. Medicația trebuie aplicată la recomandarea medicului veterinar, după ce în prealabil animalul a fost examinat. Laxativele sunt o soluție în tratamentul constipației. Se pot utiliza produse precum, Laxavet, Benzopet sau ulei de parafină. De multe ori, aceste produse nu dau roade și este nevoie de efectuarea de clisme pentru diluarea conținutului intestinal blocat în intestinul gros al animalului.

Pe piață există și diete create pentru reglarea tranzitului intestinal și combaterea constipației acute și/sau cronice. Una dintre aceste diete se numește Fibre Response Feline respectiv Canine. Administrarea acesteia timp d eminim 3-4 săptămâni duce la reglarea tranzitului intestinal și dispariția constipației.

Dieta are în compoziție, proteine foarte digestibile, prebiotice (fructo-oligo-zaharide și mano-oligo-zaharide), pulpă de cicoare, orez și ulei de pește, toate acestea asigură siguranța digestivă optimă.

Fibrele solubile și psyllium, ușurează tranzitul digestiv și duce la obținerea de scaune mai moi la animalele care sunt constipate, sau care au tranzit încetinit și disconfort la nivelul colonului. Fibrele de psyllium acționează ca un burete și rețin apa extrem de bine, reglând tranzitul tubului digestiv.

Lipsa unui tratament rapid și adecvat duce la apariția megacolonului ce conduce la alterarea stării generale de sănătate a animalului, și chiar la leziuni la nivelul colonului și rectului. La observarea celui mai mic simptom de constipație la câine și pisică, vă recomand să consultați medicul veterinar pentru aplicarea unui tratament eficient care să rezolve problema tranzitului intestinal.

Dr. Sebastian Popescu

Dacă doriți să scăpați de neplăcerile cauzate de motan în perioada de călduri, dar nu doriți să îl castrați, puteți rezolva problema prin administrarea de anticoncepționale pentru liniștirea motanului. Puteți să administrați orice produs hormonal gen Nonovulin, Progestin sau Romprogestin.

Dacă nu doriți să aveți pui de la motan atunci puteți apela la castrarea chirurgicală efectuată într-o clinică veterinară. Intervenția chirurgicală prin care se extirpă testiculele motanului, este o operație uzuală care durează doar câteva minute. Recuperarea postoperatorie este de scurtă durată și nu necesită îngrijire specială. Operația de castrare se recomandă a fi efectuată după maturizarea sexuală a masculului, pentru a nu-i fi afectată dezvoltarea generală a organismului.

Este de preferat ca masculii să fie sterilizați înainte de a începe să își  marcheze teritoriul. Mulți motani castrați pot renunța la acest obicei, însă o parte dintre ei își păstrează comporamentul de marcare a teritoriului.

În cazul motanilor care locuiesc în casă, castrarea este recomandată pentru rezolvarea unor probleme de comportament. Masculii devin mai sociabili nu mai urinează prin casă, asimilează mai bine hrana și se reduce mirosul specific al urinei.

Însă pe lângă avantajele obținute în urma castrării  motanului există și câteva probleme medicale ce pot apărea în urma acestei intervenții chirurgicale. Motanul are tendința de îngrășare datorită reducerii activității sexuale ce îl face mai activ. Ceea ce impune un regim alimentar bazat pe diete care să prevină îngrășarea și formarea struviților. Uretra se poate îngusta atât de mult încât se ajunge la stenoză uretrală cu imposibilitate de urinare. În acest caz starea de sănătate a masculului se complică, acesta putând urina doar cu ajutorul unui cateter.

Înainte de a lua deciza de a castra un motan vă recopmand să consultați un medic veterinar specialist care să vă expună toate avantajele și dezavantajele acestei proceduri chirurgicale.

Dr. Sebastian Popescu

Râia afecteaza toate rasele și toate vârstele de câini și apare mai frecvent iarna și primăvara, îndeosebi la câinii subnutriți, cu igienă deficitară, la femele aflate în lactație sau gestante, precum și la câinii supuși corticoterapiei prelungite.

Cea mai frecventă râie la câini și pisici este râia sarcoptică, produsă de parazitul numit Sarcoptes Scabiei. Parazitul pătrunde în organism și sapă galerii în stratul de piele cu ajutorul pedipalpilor și picioarelor. Pentru aceasta, picioarele posedă cârligi și căngi.  Acțiunea acestui parazit cauzează o mâncărime intensă în regiunea afectată.

Prezența ouălor în galeriile din piele, produce o reacție alergică masivă, care, la rândul său, produce mâncărime și mai mare. Leziunile formate în urma scărpinatului predispun pielea, și organismul, spre infectarea cu diferite bacterii patogene.

Râia la câine și pisică poate evolua fie ca râie localizată la articulațiile membrelor, coadă, și în jurul ochilor sau poate fi generalizată pe tot corpul. Râia se paote diagnostica foarte ușor atunci când semnele clinice sunt evidente. În zona unde se dezvoltă râia, blana cade, iar câinele și pisica se scarpină atât de tare încât își produc răni. După căderea părului, pielea devine groasă, aspră, ca de elefant. Dacă observați astfel de simptome la animalul dumneavoastră prezența la medicul veterinar este imperios necesară.

Diagnosticul se stabileste pe baza pruritului, a nodulilor scabiosi, depilatiilor, nisipului conchinian si a contagiozitatii.Diagnosticul de laborator, prin care se pun in evidenta sarcoptii, este destul de dificil, deoarece acestia sunt rari in leziuni.

Dacă râia nu este tratată la timp, râia se extinde pe întreaga suprafață a corpului. Blana cade de pe tot corpul, pielea  este plisata, crustoasă, urât mirositoare.

Dacă nici în această fază nu se intervine cu tratament, animalul poate muri.

Tratamentul râiei se poate efectua atât cu soluții externe cum ar fi Imaverol, Romparasect sau Veteusan. De asemenea se pot utiliza și unguente cu amitraz, cum este si produsul Canider U. Aplicarea se face zilnic de cel puțin două ori pe zi până la vindecare completă.

De asemenea se mai poate utiliza și un tratament injectabil pe bază de avermectie și sau ivermectine. Stabilirea tratamentului va fi efectuată doar de către medicul veterinar.

Dacă aveți un animal cu o astfel de afecțiune, mare atenție. Râia se poate transmite cu ușurință și la om.

Chiar dacă carnea de porc este la ordinea zilei în această perioadă ea nu trebuie să se regăsească și în alimentația animalelor de companie. Este contraindicat să hrăniți câinele cu resturi de porc sau produse ce au la bază carnea de porc.

Câinele și pisica pot devora cu plăcere carnea de porc, însă aceasta este greu digerabilă și are și colesterolul ridicat. Pe lângă toate astea, în urma hrănirii animalului cu carne de porc riscați să produceți o intoxicație generalizată manifestată clinic prin alergie cutanată. Astfel câinele începe să se scarpine de orice obiect din jurul său atât de tare încât își provoacă răni.

Pe piele apar inițial mici puncte roșietice, semn că organismul nu a tolerat bine carnea de porc și s-a produs o alergie pe fond alimentar.

Dacă se ajunge în acest stadiu, trebuie să dați fuga la medicul veterinar pentru aplicarea unui tratament detoxifiant cât mai rapid cu putință.

Puteți preveni toate aceste neplăceri de sărbători prin aplicarea unei alimentații corecte, lipistă de ingredientele consumate de români de Crăciun și Anul Nou.

Otita reprezintă infalmația conductului auditiv extern  al urechii și poate apărea la orice animal, însă unele rase de câini sunt mai predispuse la această boala. Printre aceștia aminitim câinii cu urechi căzute precum cei din rasa Cocker, Setter, câinii cu păr abundent în urechi cum este Bichon-ul, sau câinii din rasa Shar-pei, ce au canalul auditiv strâmt din naștere.

Printre cauzele ce pot duce la apariția otitei amintim, dezechilibrele hormonale,  substanțele străine, ca samponul, medicamente inadecvate, apa intrată în canalul auditiv în timpul unei băi, un corp străin precum și curentii de aer la care animalul este expus. Toate aceste cauze creează premisele unei inflamații la nivelul urechii și dă posibilitatea bacteriilor virusurilor, paraziților și miceților să se dezvolte la nivelul urechii și să complice tabloul clinic și patologic al otitei.

Prinicpalele simptome pe care le poate observa proprietarul la animalul de companie sunt scărpinatul în jurul urechii și faptul că animalul scutură mai tot timpul din cap și chiar se freacă cu urechea de sol.

La aceste simptome se adaugă mirosul urât al urechii, sensibilitate crescută în zona urechii și faptul că animalul este neliniștit mai tot timpul.

Dacă observați aceste simptome la câinele sau pisica dumneavoastră, o vizită la medicul veterinar este imperios necesară.

Tratamentul otitei  constă în aplicarea unei terapii generale cu un antialergic care să împiedice scărpinatul, un calmat și un antibiotic cu spectru larg. Local se va aplica o soluție otică cu triplă acțiune, antibacteriană, antiparazitară și antifungică, nu înainte însă de a curăța urechea cu o soluție otică.

Tratamentul local durează în medie 7 zilei și poate fi efectuat și de către propietarul animalului, după ce în pralabil a fost început de medical veterinar la cabinet. Cele mai des utilizate medicamente locale în tratamentul otitelor la câini și pisici sunt: Mitex, Surolan, Dexogen, Gentocin otic, Iver mite,  iar ca și soluție de curățat urechile Otto Cleans.

Afecțiunea poate fi prezentă la una sau ambele urechi iar dacă nu este tratată la timp otitia se poate croniciza creând probleme de dezechilibru și chiar poate afecta auzul animalului.

Dr. Sebastian Popescu

Contaminarea câinelui se realizează prin intermediul  căpuşelor Ixodidae. Odată pătruns în corpul câinelui babesia se fixează pe celulele roşii din sânge, se multiplică, secretă diferite toxine metabolice, producând distrugerea  hematiilor, ceea ce conduce la anemie severă.  De asemenea se constată şi spleno- şi/sau hepatomegalie, creşterea tensiunii arteriale, însoţită de vasodilataţie şi tahicardie.

Dacă infestarea organismului animal cu babesia este masivă, se pot înregistra şi edeme perivasculare, leziuni grave în encefal, cu manifestări nervoase, disfuncţii hepatice şi renale – icter, albuminurie, sau necroze şi degenerări în organele afectate.

Un organism trecut prin boală poate dobândi o imunitate activă, care se poate realiza şi în urma administrării unui vaccin, imunitate ce poate dura câteva luni până la câţiva ani. Însă nu puţine au fost cazurile când un câine vindecat de babesioză a refăcut boala la câteva luni tot datorită parazitării cu căpuşe.

Primele semne de boală apar la 7-14 zile de la infestarea cu babesia. Principalele simptome ce apar la câine sunt:  apatie, febră, anorexie, icter, anemie, posibile tulburări respiratorii şi nervoase, fotofobie cu posibile hemoragii retiniene. În forma acută a bolii, moartea se poate produce la 5-10 zile de la îmbolnăvire. În faza cronică se înregistrează anemie, slăbire accentuată, inapetenţă şi probleme de deplasare.

În România diagnosticul se stabileşte în urma examenului frotiului de sânge dar şi coroborat cu datele epidemiologice şi cu simptomatologia.

Fără un tratament specific şi la timp, şansele de supravieţuire ale animalului bolnav de babesioză, sunt minime. Tratamentul babesiozei presupune administratea de Berenil, Imidocarb sau Acaprin. Tratamentul medicamentos se asociază cu un regim dietetic şi condiţii bune de igienă şi confort termic.

Pentru a preveni apariţia acestei boli la câine este bine să efectuaţi deparazitarea externă a câinelui, în sezonul cald, cu soluţii de deparazitare externă.

Dr. Sebastian Popescu

Conform legislației europene, circulația animalelor în țările membre UE și nu numai, va putea fi realizată  numai în baza un document oficial numit generic Pașaport. Documentul conține informațiile de identificare ale animalului și proprietarului, dar și  informații medicale privind starea de sănătate a animalului.

Pașaportul este eliberat de medicul veterinar, în care se vor trece datele din carnetul de sănătate al animalului. Animalul trebuie să fie sănătos, independent de boli infecto-contagioase, să fie microcipat și să aibă vaccinul antirabic efectuat, altfel nu poate părăsi țara de origine. După ce medicul veterinar a completat pașaportul, proprietarul animalului va merge cu documentul la Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor din județul în care locuiește proprietarul, pentru validare și înregistrarea în baza de date în mod oficial. Fără validarea de către Direcția Județeană, pașaportul nu este valid și nu veți putea călători cu animalul în altă țară.

După ce ați efectuat formalitățile legale privind eliberarea pașaportului va trebui să întrebați compania de transport aerian care sunt condițiile de transport pentru animale, pentru a nu avea surprize neplăcute la îmbarcare. Unele companii aeriene au reguli foarte stricte, care fie nu permit îmbarcarea în spațiul destinat pasagerilor cu animalul de companie, chiar dacă dimensiunile sunt până în 5 kg, fie au reguli foarte stricte care însă îi pun în pericol săntatea și chiar viata animalului de companie. Tranchilizarea animalului de companite atunci când deplasarea se face cu avionul nu este recomandată, întrcât datorită modificării altitudinii se pot obține efecte inverse ale medicamentului.

În momentul când mergeți la medicul veterinar pentru eliberarea pașaportului trebuie să precizați în ce țară veți merge, mijlocul de tansport, pentru a primi toate informațiile privind legislația fiecărei țări pe care urmează să o tranzitați, cu privire la circulația animalelor.